PORTRET ADEVĂRUL DE SEARĂ: Elena Moldovan este deveanca cu hijab

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a schimbat religia pentru că astfel şi-a găsit „drumul spre casă”, iar împreună cu fiica sa, neconvertită, au deschis un magazin cu tentă orientală. În islam, femeia e regina casei, e respectată, spune ea.

S-a născut în Lupeni,  a crescut în Deva, s-a căsătorit în Vulcan, după divorţ a ajuns în Bucureşti, iar anul trecut a revenit în oraşul de la poalele Cetăţii. Deşi nu a pus niciodată piciorul pe pământ islamic, cine o vede pe Elena Daniela Moldovan poate spune că este o femeie musulmană veritabilă. Totul a început la finalul lui 2008. Până atunci, întotdeauna asocia cuvântul musulman cu ideea de terorism.

Obişnuită să citească foarte mult despre religii, a început să ceară lămuriri şi să corespondeze cu Liga Islamică şi Culturală din România. „Mi-a răspuns o doamnă, Mioara, cu care, ulterior am devenit bună prietenă. Mi-a trimis traducerea în limba română a Coranului, covoraş şi costum pentru rugăciune şi chiar hijab, acel voal care se pune pe cap”, a declarat Daniela sau Merve, pe numele său musulman. De ce s-a oprit la islam? Spune că a fost şi la Martorii lui Iehova, mereu în căutare de ceva, însă doar în religia musulmană şi-a găsit „drumul care o duce spre casă”.

S-a apucat să citească Coranul în acelaşi timp cu mama sa, iar când aceasta a murit, a murit musulmană. Daniela s-a convertit înainte de decesul mamei, însă nu acest lucru a determinat-o să urmeze o altă cale religioasă, ci propriile convingeri. Este de părere că schimbările nu au fost foarte mari. Pentru că adoră sarmalele, a găsit imediat o soluţie salvatoare: a înlocuit carnea de porc cu cea de curcan afumat. Întrucât nici înainte nu fuma şi nu era mare consumatoare de alcool, faptul că a renunţat definitiv la ele nu a fost ceva ieşit din comun.

Vrea să ofere altceva

Singura schimbare vizibilă, cel puţin pentru ceilalţi, a fost acoperirea capului. „Unei femei musulmane nu trebuie să i se vadă decât faţa, iar mâinele numai până la închietură. Acasă nu trebuie purtat voalul, însă au voie să te vadă fără el doar bărbaţii care nu îţi pot deveni soţi”, a adăugat Daniela. Deşi are aproape doi ani de când s-a convertit, fiica sa a rămas tot la religia creştin ortodoxă. Daniela i-a impus nimic copilului, întrucât consideră că astfel de decizii se iau pe cont propriu. Împreună, şi-au deschis un mic magazin cu tentă orientală. Vor să ofere devenilor şi altceva decât cotidianul.
Nu am reuşit să finalizăm tot ce ne-am propus. Intenţionăm să oferim oamenilor un ceai, în timp ce stau pe colţar, mai ales acum, când e frig. Vara, putem să dăm un pahar cu apă, că doar e gratuită. Mai rar întâlneşti astfel de gesturi de la un străin”, a mai spus deveanca.

Întrebări şi răspunsuri
Mulţi consideră că femeia musulmană este supusă bărbatului. Cum vedeţi acest lucru?
În islam, femeia e regina casei, e respectată. Şi în religia creştin ortodoxă bărbatul e cu o treaptă mai sus decât femeia. Eu cred că nu e nimic rău în a fi ocrotită şi protejată de el.

Intenţionaţi să vizitaţi Mecca?
Orice musulman trebuie să ajungă cel puţin o dată în viaţă la Mecca. Eu trebuie să merg de două ori, şi pentru mama mea care nu a mai apucat să facă asta.

Cum vede fiica dumneavostră această convertire religioasă?
O respectă, mă întreabă dacă mi-am făcut rugăciunea, iar uneori chiar mă trage de mânecă dacă observă că, din greşeală, am făcut ceva neconform cu religia musulmană.

Ce-i place
„Îmi plac foarte mult florile, în special freziile. Puţine persoane ştiu acest lucru, iar fiica mea mereu mă răsfaţă de ziua mea de naştere cu aşa ceva, deşi sunt greu de găsit, având în vedere că sunt născută iarna”, a spus Daniela.

Ce nu-i place
„Urăsc falsitatea şi minciuna. Accept doar acele mici minciunele nevinovate. De exemplu, dacă cineva drag ţie are o zi proastă şi acest lucru se vede pe faţa lui, nu te apuci să îi spui că arată foarte urât. Din contră, îl încurajezi, pentru că, cu siguranţă, într-o zi tu vei fi în situaţia lui”, a precizat deveanca.

Profil
Născută. 19.01.1969, Lupeni
Studii. Liceale
Experienţă. Contabilitate primară
Familie. Divorţată, o fiică