O tânără fără permis auto a trecut cu maşina prin gardul unei gospodării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a pierdut controlul volanului şi a intrat în gard. ARHIVĂ.

O familie din Brad s-a trezit în această dimineaţă cu gardul distrus de maşina condusă de o tânără, care nu avea permis auto. Femeia a lăsat maşina, distrusă la rîndul ei, în curte şi a plecat.

O tânără de 26 de ani, in municipiul Brad s-a urcat la volanul unei maşini, fără a avea permis auto, şi nu s-a mai oprit decât după ce a devastat gardul unei gospodării din localitate.

Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă. Maşina a fost abandonată în curte.

„Proprietarul imobilului al cărui gard a fost distrus nu a depus plângere pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, în schimb, pe numele tinerei care a condus autoturismul s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere”, a precizat comisarul Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Patru hunedoreni au fost răniţi într-un accident provocat de un tânăr băut     Un tânăr de 26 de ani, din Petroşani, a urcat băut la conducerea unei maşini şi a provocat un accident rutier în urma căruia a fost rănit grav. Alţi trei pasageri din autoturism au avut de suferit.

VIDEO Accident grav în Hunedoara. O femeie a ajuns cu maşina într-o râpă      Un accident rutier, soldat cu rănirea unei femei, s-a petrecut în această dimineaţă la ieşirea din municipiul Hunedoara, în zona localităţii Peştişu mic. Victima a fost salvată de o localnică aflată la cules de urzici în împrejurimi, care a sunat imediat la 112.

Poliţist în misiune, rănit grav într-un accident rutier. Şoferul vinovat a fost reţinut după ce fugise de la locul faptei      Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident rutier grav, soldat cu rănirea unui poliţist. Şoferul a lovit cu autoturismul maşina condusă de ofiţerul de poliţie, iar în urma impactului aceasta s-a răsturnat în decor. Victima a fost lăsată să zacă, în timp ce tânărul vinovat de accident a fugit de la locul faptei.

Accident mortal într-o intersecţie din Hunedoara: o femeie a fost ucisă în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni    Un accident mortal s-a produs în această dimineaţă în municipiul Hunedoara. O femeie în vârstă a fost ucisă în impactul cu un autoturism, chiar pe trecerea de pietoni.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG