Mănăstirea Prislop va fi luată cu asalt de zeci de mii de pelerini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi să sosească în pelerinaj la Mănăstirea Prislop pentru a participa la manifestarea religioasă organizată cu prilejul împlinirii a 22 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, considerat şi „sfântul neîncoronat al Ardealului“.

Pelerinajul la mormântul părinteleui Arsenie Boca începe de mâine. Oamenii cred că părintele Arsenie Boca  are puteri miraculoase chiar şi dincolo de moarte şi susţin că la mormântul lui încă se mai fac minuni. Se spune că florile de pe mormântul părintelui nu se ofilesc niciodată şi că o simplă atingere a crucii acestuia îi poate vindeca pe suferinzi de boli.
În 2010, aproape 30.000 de pelerini au venit la Mănăstirea Prislop şi se aşteaptă ca şi anul acesta numărul lor să fie la fel de mare. Pe parcursul celor trei zile cât va dura pelerinajul, măsurile de ordine publică vor fi asigurate de peste 110 jandarmi, poliţişti şi pompieri. Acestora li se vor alătura paramedici SMURD şi personalul Ambulanţei. Măsurile adoptate de forţele de ordine vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care vor sosi la Mănăstirea Prislop. Pe calea de acces către mănăstire, vor acţiona pentru fluidizarea circulaţiei mai multe echipaje ale poliţiei rutiere. În acest sens, poliţiştii recomandă şoferilor să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi să parcheze autovehiculele în afara părţii carosabile pentru a nu bloca calea rutieră. În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi îi vor îndruma pe credincioşi pe timpul pelerinajului la mormântul părintelului Arsenie Boca. „Recomandăm participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi forţelor de ordine. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a precizat locotenent Nicolae Răducu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara.
Părintele Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, în localitatea hunedoreană Vaţa de Sus, într-o familie de oameni simpli. După ce a urmat şcoala primară şi liceul la Brad, în 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. În cursul teologiei, a fost nevoit să-şi vândă casa părintească pentru a-şi putea continua studiile. În anul 1939 a petrecut trei luni pe Muntele Athos. Nouă ani mai târziu, părintele a fost arestat şi torturat de fosta Securitate pentru presupuse legături cu legionarii. La finalul pedepsei, părintele a revenit, ca stareţ, la Mănăstirea Prislop, de unde a fost alungat în 1959, când lăcaşul de cult, s-a desfiinţat, fiind transformat în cămin de bătrâni. Părintele s-a stins din viaţă în 28 noiembrie 1989, la Mănăstirea Sinaia, fiind înmormântat la Prislop.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO