Incredibila poveste a lui Franz Nopcea: savantul excentric până la ultimul glonţ
0Ultimul baron din clanul Nopcea (Noapte) s-a născut în Deva în 1877 şi a stăpânit, până spre sfârşitul vieţii, mai multe conace din Ţara Haţegului. Aventurierul Franz Nopcea a fost nepot al celebrului „Faţă Neagră”, un nobil ardelean bogat, subiect al unei legende potrivit căreia noaptea se deghiza şi devenea jefuitor la drumul mare.
Povestea vieţii lui Franz Nopcea este la fel de spectaculoasă ca a înaintaşului său, baronul Lazlo „Faţă Neagră”, dar Franz l-a depăşit cu mult în excentricitate. Ataşat de Ţara Haţegului unde a deţinut mai multe moşii şi un castel la Săcel, Franz Nopcea s-a despărţit de locurile unde a copilărit pentru a studia paleontologia, în Viena.
A descoperit fosilele dinozaurilor pitici
A avut şi un motiv întemeiat. În vremea în care avea 18 ani, sora lui îi adusese câteva oase ciudate, descoperite în ţinutul Retezatului. Le-a luat cu el la Viena pentru a le studia şi în anii care au urmat avea să constate că sunt fosilele unei specii de dinozauri pitici care a trăit în urmă cu milioane de ani în locurile numite acum Ţara Haţegului.
Nopcea a studiat intensiv paleontologia şi geologia, a fost doctor în ştiinţe, având peste 150 de lucrări ştiinţifice publicate. A fost fotograf, militar, iar pasiunile sale l-au adus în Albania, unde a devenit o adevărată legendă. Baronul din Ţara Haţegului a vrut să ocupe tronul Albaniei şi a participat chiar la lupte între triburile din această ţară în timpul cărora a fost rănit de gloanţe. Se spune că a deturnat un avion şi că ar fi fost spion în perioada primului război mondial.
Ulterior, s-a bucurat de faima de om de ştiinţă în Viena, unde s-a stabilit, deşi a călătorit în întreaga Europă. Însă drama vieţii sale a început după ce baronului i-au fost confiscate moşiile din Transilvania, de către autorităţile române. Întors la Săcel pentru a-şi recupera conacul, s-a izbit de opoziţia oamenilor locului.
Alungat de săteni
“- Ãsta Fery baron, avea aicea sus, deasupra de castel un teren, zicem noi Poieni. Acolo s-or băgat oamenii din sat cu animalele şi el o venit cu pistolul. Cu bâta şi pistolul şi s-o dus la oameni să-i scoată cu animalele de acolo. Oamenii… toţi s-or ferit, numa unu’, Ion Vâlcu îl chema, o luat o piatră, şi când l-o tăiat, l-o trântit jos şi-apoi i-or dat cu boata, l-or bătut. Şi-apoi o plecat”, este una din mărturiile timpului, care aparţine unui sătean, Sabin Bălica.
Alungat de săteni de pe moşie şi rănit grav la cap (o bucată din craniu i-a trbuit înlocuită cu o placă de argint), Nopcea ajunge din nou în Viena, unde îşi petrece ultimii ani ai vieţii, alături de cel care i-a fost alături mai bine de două decenii, albanezul Bajazid Doda.
Franz Nopcea a fost homosexual iar iubitul său albanez l-a urmat peste tot, ca un slujitor credincios. „La 20 noiembrie 1906, în Bucureşti, m-am întâlnit Bajazid Doda. Din acel moment, Bajazid a fost cu mine şi, de la moartea lui Ludovic Draskovic, el a fost singura persoană care cu adevărat mă iubea şi în care am avut încredere deplină”, se destăinuise Nopcea în memoriile sale, un volum publicat în Germania în 2001, cu titlul „Călătorii în Balcani”.
Şi-a ucis iubitul şi s-a împuşcat
Cei doi au murit împreună, în 25 aprilie 1933, în camera unui hotel vienez. Suferind de depresie şi aproape falit, baronul şi-a ucis iubitul în timp ce acesta dormea şi apoi s-a împuşcat, punându-şi ţeava pistolului în gură.
A explicat gestul într-un bilet de adio descoperit de poliţie. "Motivul sinuciderii mele este sistemul meu nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Bajazid Elmaz Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentru că ar fi suferit mult. Aş vrea să fiu incinerat”, a scris Franz Nopcea, în scrisoarea de adio. În prezent, conacul Nopcea din Săcel este considerat monument istoric, însă e folosit a fost lăsat în paragină.