Hunedoara: A avut încredere în vecini şi a rămas cu buza umflată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: A avut încredere în vecini şi a rămas cu buza umflată

Un hunedorean din Şoimuş a vândut unor vecini o sobă, însă tranzacţia s-a făcut pe ochi frumoşi, pentru că omul nu a văzut niciun ban de la cei lângă care locuieşte.

Bărbatul în vârstă de 42 de ani din localitatea Şoimuş a avut încredere oarbă în vecinii săi. Omul le-a încredinţat la începutul acestei luni o sobă, în schimbul promisiunii că a doua zi aceştia îl vor plăti pentru bunul vândut. Numai că promisiunea a rămas promisiune.

,,Cei doi vecini au promis că îi vor achita contravaloarea sobei, adică 100 de lei, în ziua următoare încheierii tranzacţiei. Întrucât cumpărătorii nu şi-au respectat promisiunea, partea vătămată s-a adresat poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu.

În prezent, cei doi vecini sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.