FOTO VIDEO Cum se vede asfinţitul într-unul dintre locurile magice ale Hunedoarei: Sarmizegetusa Regia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona vechii cetăţi dacice este unul dintre cele mai iubite locuri din judeţ FOTO: ADEVĂRUL. D. Guţă

Iarna părăseşte mai târziu ţinuturile dacilor din Munţii Orăştiei. Deasupra fostei cetăţi de la Sarmizegetusa Regia asfinţitul adună norii de ninsoare, iar ruinele vechi de milenii sunt acoperite cu brumă.

În ciuda drumului anevoios până în zona fostei cetăţi dacice, ascunsă în sălbăticia pădurii, urcarea până la sit merită efortul.

“Priveliştea e minunantă, la asfinţit mai ales, când soarele coboară şi lumina se risipeşte printre copaci. E unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat, un loc plin de prospeţime şi de farmec”, spune Marius, unul dintre puţini turişti care au urcat astăzi la Sarmizegetusa Regia.


Ghioceii vor acoperi întreaga zonă
Acoperit pe alocuri de zăpadă, peisajul Sarmisegetuzei se va schimba în următoarele zile, când întinderea va fi împodobită cu ghioceii abia răsăriţi de sub covorul de frunze al pădurii.


În prezent, cel mai mare impediment pentru turiştii care îşi doresc să viziteze ruinele vechiului sanctuar dacic este drumul plin de gropi dintre Costeşti şi Sarmizegetusa.

Reprezentanţii autoritţilor judeţene, în administrarea cărora a trecut monumentul, susţin că porţiunea de aproximativ 20 de kilometri de drum va fi reabilitată.

O altă problemă cu care se confruntă vizitatorii este lipsa informării. Mulţi turişti confundă Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Daciei, cu ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vechi oraş al coloniştilor romani localizat în zona Haţegului, devenit şi el sit istoric şi arheologic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți