FOTO Cum au petrecut hunedorenii la Festivalul Tineretului, animat de Vunk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii de la Vunk au fost invitaţii speciali ai Festivalului Tineretului, alături de Bianca Ioniţă şi trupa Hara, în cea de-a doua seară a evenimentului. Vremea ploioasă a făcut ca numărul celor care au asistat la concerte să fie sub aşteptările organizatorilor.

Concertul Vunk a încheiat cea de-a doua seară a Festivalului Tineretului în Hunedoara, unul dintre evenimentele menite să scoată din amorţeală comunitatea liniştită din Hunedoara.

Planurile organizatorilor festivalului au fost stricate parţial de vremea mohorâtă. Faţă de anii trecuţi, când bulevardul principal din Hunedoara era supraaglomerat în serile festivalului, de această dată hunedorenii nu s-au mai înghesuit la concerte, la terasele şi în parcul de distracţii amenajat pe Bulevardul Dacia.

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a invitat publicul să treacă de gardurile despărţitoare şi să se apropie de scena pe care artiştii au concertat, pentru a fi mai aproape de fani. A fost momentul care a animat un festival primit cu detaşare de localnici.

Duminică, pe scenă vor urca Cornelia şi Lupu Rednic, dar şi alţi artişti de folclor.


Vă recomandăm şi:

FOTO Prima seară a Festivalului Tineretului a fost dedicată dansului

Sute de hunedoreni au asisistat la spectacolele oferite în prima seară a Festivalului Tineretului, organizat în municipiul Hunedoara, în perioada 1 – 3 mai.

VIDEO Crosul Devei, la prima ediţie: aproape 200 de concureţi au luat startul

Aproape 200 de hunedoreni au participat astăzi la „Crosul Devei”, un concurs de atletism organizat de un club sportiv din localitate pentru a promova mişcarea şi acţiunile umanitare.

VIDEO Enduro în Ţinutul Pădurenilor. Start în cea mai spectaculoasă competiţie

Amatorii de motociclism au fost invitaţi astăzi să asiste la una dintre cele mai populare competiţii organizate în judeţul Hunedoara. Peste 200 de concurenţi au luat startul la întrecerea de enduro, în Ţinutul Pădurenilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa