Video Fostele moșii ale grofilor, de la lux la dezastru. Două castele învecinate, în pragul ruinării, al treilea salvat din colaps

Trei castele construite în secolul al XIX-lea, la cinci kilometri unul de celălalt, au ajuns în ultimii ani în pragul ruinării. Unul a putut fi salvat de autoritățile locale. Celelalte două au continuat să se degradeze. Conacele grofilor din Țara Hațegului păstrează istorii tulburătoare.

Țara Hațegului, numită astfel din Evul Mediu, se întinde într-o regiune de șes și câmpie la poalele Retezatului, în locurile coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, primul oraș antic înființat de romani în Dacia.

Toate așezările sale au păstrat vestigii antice și medievale valoroase (villa rustica, biserici de piatră, cetăți și forturi), iar din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în jurul lor au fost ridicate mai multe castele nobiliare spectaculoase prin arhitectura și înfățișarea lor.

Cele mai impozante dintre ele se află în vecinătatea orașului Hațeg, la o distanță de 4–5 kilometri unul de celălalt și au aparținut familiilor Kendeffy, Nopcsa și Fay.

Castelul Nopcsa din Săcel, Castelul Nalați-Fay din Hațeg și Castelul Kendeffy din Sântămaria Orlea au „strălucit” în secolul al XIX-lea în mijlocul unui ținut cu așezări patriarhale împodobite cu biserici medievale de piatră.

La mijlocul secolului XX, au fost naționalizate de regimul comunist, iar după 1990, au fost părăsite treptat. În ultimii ani, cele trei castele vechi de două secole au fost abandonate, iar lipsa întreținerii și a pazei le-a grăbit degradarea.

Castelul Nalați este aproape ruinat, castelul Kendeffy este vizibil degradat, iar castelul Nopcsa a fost salvat de la ruinare printr-o investiție a Consiliului Județean Hunedoara, finalizată în 2024.

Castelul Nalați, rămas fără acoperișuri

Castelul Nalați se află în cea mai rea stare de la construirea lui în urmă cu două secole. În ultimii ani, acoperișurile sale s-au prăbușit în cea mai mare parte, împreună cu tavanele și părți din ziduri. Localnicii îl descriu ca fiind o „clădire-fantomă” ce le trezește încă amintiri.

„Castelul era o bijuterie. Am stat când eram copil aici, acum peste cinci decenii, când funcționa ca preventoriu TBC. Iar împrejurimile erau la fel de plăcute”, își amintește o localnică.

Castelul Nalați a fost naționalizat în 1948 de regimul comunist și transformat pe rând în tabără școlară, stațiune agricolă, preventoriu TBC pentru copii și secție de neuropsihiatrie a spitalului din Hațeg. Terenurile sale au fost folosite în agricultură, iar unele au fost cuprinse în amenajarea hidroenergetică Lacul Orlea de pe Râul Mare (Hațeg).

După 1990, clădirea cu două etaje, anexele sale și parcul dendrologic, întinse pe 7,5 hectare, au fost disputate în instanță între presupuși moștenitori ai familiei Fay, ultimii proprietari privați ai moșiei, și statul român. În timpul celor aproape două decenii de procese, castelul a rămas „al nimănui”, iar timpul și oamenii au contribuit la distrugerea lui. Degradările s-au accentuat de câțiva ani, după ce acoperișul a început să se prăbușească, împreună cu tavanele etajului superior.

Din 2022, la finalul procesului, monumentul istoric a reintrat în patrimoniul statului român și se află în domeniul privat al orașului Hațeg.

„Ne dorim să îl restaurăm cu fonduri europene, împreună cu parcul său dendrologic, dacă vom obține finanțare”, spune primarul Adrian Pușcaș.

Castelul lui „Față Neagră”

Castelul Fay din Nalați a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea și a aparținut mai multor familii nobiliare. Unul dintre proprietarii săi din trecut a fost groful Vasile (László) Nopcsa (1794–1884), comite suprem al Hunedoarei, unul dintre puținii aristocrați care s-au alăturat Adunării de la Blaj din 1848, în care românii și-au cerut drepturile și libertățile ca națiune distinctă în Transilvania.

Gestul său de atunci i-a adus necazuri. A fost silit să renunțe la funcția de comite, iar o parte din avere i-a fost confiscată. Tot atunci, castelul pe care îl construise în localitatea hunedoreană Zam, pe malul Mureșului, i-a fost incendiat de trupele ungare și apoi devastat de localnici.

Câțiva ani mai târziu, Nopcsa a devenit eroul folclorului local și al unui roman celebru în epocă, „Sărmanii bogați“, publicat în 1860 de scriitorul Jókai Mór.

Povestea îl portretiza pe banditul „Față Neagră”, un conte extrem de bogat, cu trăsături asemănătoare lui Nopcsa, care conducea în secret o bandă de tâlhari și falsificatori de monede, ce acționa la poalele Apusenilor, în ținutul Zarandului. Fostul comite s-a judecat cu cel care îi crease legenda, acuzându-l de calomnie, însă a murit înainte de verdictul procesului.

Castelul Kendeffy în pragul ruinării

Amenajat în anii ’90, lacul Orlea desparte fostele moșii ale grofilor Kendeffy și Nopcsa. La Sântamaria Orlea, pe malul opus, fostul castel Kendeffy se află în prezent într-o situație mai bună decât Nalați, însă din anii 2000 este închis, iar trecerea timpului și-a pus amprenta pe el.

O parte a acoperișului s-a prăbușit, luată de vânt, lăsând ca apele pluviale să pătrundă în clădire, iar zidurile acoperite de igrasie și mucegai și tabla ruginită de pe turnuri arată lipsa investițiilor în restaurarea monumentului istoric.

Ridicat în secolul al XVIII-lea, Castelul Kendeffy a fost una dintre „bijuteriile” Țării Hațegului și locul unde au trăit cei mai faimoși membri ai familiei Kendeffy, urmașii maghiarizați ai cnejilor Cândea din Transilvania.

Castelul a fost devastat de țărani în timpul Răscoalei lui Horea din 1784, a fost reclădit de contele Elek Kendeffy la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost înfrumusețat în secolul al XIX-lea de urmașii săi, contele Ádám Kendeffy și groful Árpád Kendeffy, și a fost îngrijit în secolul XX, până la instaurarea regimului comunist, de ultimul nobil din familia Kendeffy, contele Gábor Kendeffy.

Castelul Kendeffy a fost ferit de distrugeri în Primul Război Mondial, însă a fost devastat de localnici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în deceniile următoare. În anii ’80, a fost renovat și folosit ca tabără școlară și motel-restaurant. A fost revendicat în anii 2000 de un presupus moștenitor al familiei Kendeffy, Paul von Daranyi, iar în ultimii ani a fost închis publicului și lăsat în conservare.

În vecinătatea sa, biserica din Sântamaria Orlea, clădită în secolul al XIII-lea, în stil bizantin, se numără printre cele mai vechi biserici medievale din România, la construcția sa fiind folosite materiale provenite din ruinele unor edificii antice.

Castelul Nopcsa, restaurat de statul român

La 4–5 kilometri de cele două castele degradate, o altă fostă reședință nobiliară din Țara Hațegului și-a recăpătat recent strălucirea, după ce în anii 2000 ajunsese și ea în pragul ruinării.

Castelul Nopcsa din Săcel a fost construit în secolul al XIX-lea și a fost locuit de familia nobiliară Nopcsa, cu origini românești (cunoscută ca Nopcea). Ar fi fost înrudită cu cea a Huniazilor, potrivit blazonului care păstrează, la ambele familii, Corbul cu inel în cioc, însă în secolele trecute a fost maghiarizată, la fel ca multe alte familii înstărite din zonă.

În secolul al XIX-lea, familia Nopcsa devenise una dintre cele mai influente din Transilvania, păstrând legături strânse cu familia imperială de la Viena. În Transilvania, nobilii Nopcsa dețineau numeroase moșii și castele în ținuturile Hațegului de la poalele Retezatului și pe valea Mureșului, în Hunedoara și Arad.

Franz Nopcsa (1877–1933), ultimul proprietar al castelului, a avut o carieră strălucită ca om de știință, fiind cel care a descoperit fosilele dinozaurilor pitici din Țara Hațegului. În timpul Primului Război Mondial, a ajuns însă pe lista dușmanilor statului român din cauza activității sale în serviciile de spionaj austro-ungare și germane, desfășurate pe teritoriul României și în Balcani.

După război, a fost reabilitat de regele Ferdinand, meritele sale în știință fiindu-i recunoscute și de români. În schimb, nu a mai fost iertat de sătenii din Săcel, localitatea de la poalele Retezatului unde își avea castelul. Acolo a fost bătut crunt și alungat pentru totdeauna de pe moșia sa din Țara Hațegului. Franz Nopcsa s-a stins într-un hotel din Viena, după ce își ucisese prietenul.

Castelul său din Săcel a ajuns în grija statului român. După Al Doilea Război Mondial, a fost transformat în tabără școlară și apoi în școală pentru copii cu nevoi speciale. După 1990, a rămas închis, iar localnicii l-au devastat, unii convinși că ar ascunde comori.

Ajunsese în ruină la sfârșitul anilor 2000, însă din 2019 a intrat în restaurare. Lucrările, în valoare de peste 11,5 milioane de lei, au fost finanțate din fonduri guvernamentale și din bugetul Consiliului Județean Hunedoara, iar castelul din Țara Hațegului a intrat în administrarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva și poate fi din nou vizitat, ca muzeu.