Doriana Matei face prevenţie antidrog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevă de nota 10 pe linie, tânăra este implicată într-o mulţime de activităţi extraşcolare, scrie de doi ani în presa locală şi conduce un ONG antidrog.

Tocmai terminase clasa a opta, când într-un cotidian naţional a apărut un articol despre elevii de nota 10 din ţară, printre care se număra şi Doriana. „Întâlnirea cu Ciprian Iancu, cel care a vorbit atunci cu noi, elevii cu performanţe, a fost marcantă pentru mine. De ani buni eu voiam să mă fac judecător sau jurnalist, iar după interviu mi-a lăsat o carte de vizită şi mi-a spus să îl caut, dacă vreau să văd ce înseamnă să lucrezi în presă”, şi-a amintit Doriana.

Ocupată cu examenul de admitere în liceu, iar apoi bucuroasă că a venit vacanţa, n-a mai dat niciun telefon. Abia în toamnă a început să se gândească serios la oportunitatea pe care o avusese, a sunat, iar cei din redacţie „au adoptat-o” urgent, pe post de „fata mică”. Spune că primul reportaj pe care l-a scris, referitor la descoperirea unor fosile de dinozauri în Ţara Haţegului, a fost ca o compunere şcolărească şi adaugă că la primele ei vox-uri, pe stradă, oamenilor le era aşa de drag de ea, că o pişcau de obraz.

Antidrog, antitutun, antifumat

„Nu cred că ar fi făcut asta cu o jurnalistă adevărată, dar eu eram foarte mică, abia terminasem clasa a opta şi cred că o vedeau în mine pe nepoata lor”, spune râzând Doriana, care, între timp, a ajus să scrie profesionist reportaje şi interviuri. „Cel mai mult mi-a luat trei zile pentru documentarea unui articol”, menţionează adolescenta, care este şi preşedinta ONG-ului „Alege viaţa”. Pe lângă atelierele de lucru sau de comunicare, organizează împreună cu ceilalţi 16 membri ai asociaţiei evenimentul „Nopţi antidrog”, destinat elevilor din toate liceele hunedorene, care se derulează în primul weekend din iunie, la munte, dar şi acţiuni stradale. „Nopţi antidrog“ presupune că participanţii sunt implicaţi în tot felul de activităţi, li se dau sarcini, astfel încât nimeni să nu aibă timp să fumeze sau să bea. Cei care sunt prinşi sunt ridiculizaţi, iar echipa lor este depunctată.

Rupeţi o ţigară şi aruncaţi-o!

Spune că tinerii care alcătuiesc asociaţia nu au pretenţia că pot trata dependenţa, însă încearcă să facă prevenţie, iar evenimentul pe care Asociaţia Antidrog „Alege viaţa” l-a organizat în urmă cu numai câteva zile, la ideea unuia dintre membri, a fost unul antifumat. „Am ieşit în stradă şi întrebam lumea «Fumaţi?». Cine nu fuma, primea o îmbrăţişare gratis, pe când fumătorii erau rugaţi să rupă simbolic o ţigară şi să o arunce într-o pungă. După aceea, primeau o inimioară, pe care scria: «Mă las»”.

Întrebări şi răspunsuri

Ce nu ai reuşit, încă, să faci la asociaţie?
Până acum nu am reuşit să scriem un proiect suficient de bun, cât să primească finanţare. Am aplicat şi la Consiliul Judeţean şi la Consiliul Local, însă probabil că nu avem expertiza necesară. Ne-am bazat pe sponsorizări, dar pentru următoarea ediţie a „Nopţilor antidrog” încercăm să câştigăm o finanţare în baza unui proiect.

Cum te vezi peste 10 ani?
Am făcut chiar un sondaj în liceu pe tema asta şi am fost surprinsă să constat că unii dintre colegi nu aveau niciun vis. Erau mulţumiţi să lucreze la cablaje şi asta mi s-a părut foarte trist. Peste 10 ani mi-aş dori să fiu la Bucureşti şi să lucrez în presa centrală, ca reporter special. Aş vrea ca atunci când toată lumea îşi închide ochii, eu să îi ţin deschişi.

Ce-i place

„Să citesc, atunci când prind o carte pe gustul meu. Ultima care mi-a plăcut mult a fost «Apă pentru elefanţi». Şi nu-mi place să fiu singură, de asta mă întâlnesc frecvent cu prietenii mei”, a declarat Doriana.

Ce nu-i place

„Că lumea nu e suficient de implicată, că dacă nu le place ceva, mulţi arată cu degetul, însă nu pun mâna să schimbe ceva. Cred că schimbarea începe cu lucrurile mici, cu noi înşine”, a mai spus
Doriana.

Profil:

Născută: 05.05.1992, Deva
Educaţie: Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, clasa a XI-a
Experienţă: Doi ani în sectorul ONG, preşedintele Asociaţiei Antidrog  „Alege viaţa”
Familie: Singură la părinţi

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări