DILEMĂ: Salariile compensatorii din minerit, sub semnul întrebării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 900 de angajați ai Companiei Naționale a Huilei care au fost disponibilizați cu data de 1 octombrie nu au primit încă salariile compensatorii. Prefectul județului Attila Dezsi se va întâlni vineri cu reprezentanții minerilor

Asigurările date de reprezentanții CNH Petroșani, privind plata salariilor compensatorii pentru minerii disponibilizați s-au dovedit a fi vorbe în vânt. Motivul: politica subvențiilor acordate de stat se face la Bruxelles și nicidecum la București. Practic, până la această dată, Uniunea Europeană nu și-a dat acordul pentru plata subvențiilor. Astfel reprezentanții CNH Petroșani ridică din umeri în așteptarea deciziei. Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroșani, se află la București unde discută cu cei de la Fondul Monetar Internațional problema subvenției. "Așteptãm sã ne intre subvenția. Nu se știe când. Până atunci nu vom plăti salariile compensatorii", a declarat Jujan.
Prefectul județului Attila Deszi a declarat că vineri va fi la Petroșani unde se va întâlni cu cei de la comisia de dialog social. "Nu există o dată stabilită pentru plata acestei subvenții. Cert este însă faptul că oamenii își vor primi banii. Compania Națională a Huilei nu are posibilitatea de a face aceste plăți. Nu există bani. Practic, dacă s-ar face aceste plăți ar însemna să intre în fondul de salarii", a declarat prefectul județului. Minerii care s-au disponibilizat cu data de 1 octombrie așteaptã sã primeascã sume cuprinse între 21.000 și 26.000 de lei, la care se adaugã și alte sume.



Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?