UPDATE/ Cod galben de ploi şi vijelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giurgiu face parte dintre cele 27 de judeţe incluse în avertizarea cod galben de ploi şi vijelii. Avertizarea emisă astăzi va fi valabilă până sâmbătă la ora 06.00. Meteorologii au anunţat că în cea mai mare parte a Munteniei vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi se vor semnala căderi de grindină.

UPDATE: Ploaia a pus deja stăpânire pe oraş iar giurgiuvenii s-au refugiat pe unde au putut din calea picăturilor. Cel mai mult au de suferit comercianţii de la Târgul Meşterilor Populari. Aceştia au trebuit să-şi protejeze marfa de ploaia care le-a gonit de altfel clienţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare cod galben care rămâne valabilă până sâmbătă la ora 06.00. Potrivit acesteia, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi se vor semnala căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 30l/mp şi izolat 60 - 70 l/mp. Meteorologii mai specifică faptul că în restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi pe intervale mai scurte de timp.

Ploaia a pus stăpânire pe oraş


Meteorologii nu s-au înşelat, astfel că de aproape o jumătate de oră avertizarea de cod galben a început să se adeverească şi la Giurgiu. Vântul a început să se intensifice iar giurgiuvenii au fost luaţi prin surprindere de schimbarea bruscă a vremii.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model