Serie grea pentru baschetbaliştii giurgiuveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giurgiuvenii (în galben) vor evolua din nou împotriva celor de la CSM II Bucureşti

Federaţia Română de Baschet (FRB) a dat publicităţii seriile şi programul ediţiei 2010-2011 a Campionatului Diviziei B la baschet masculin. Sezonul care debutează în noiembrie va păstra în linii mari formatul ediţiei precedente.

Astfel, cele 18 echipe înscrise anul acesta au fost împărţite în trei serii a câte şase echipe. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, în perioada dintre tur şi retur fiind inserate şi două turnee în care fiecare formaţie va mai disputa un număr de cinci partide.
După încheierea returului (16 aprilie 2011), cele mai bune 8 formaţii din cele trei serii vor participa la un turneu semifinal (20-22 mai), primele 4 urmând să lupte într-un turneu final pentru cele două locuri care duc în Divizia A (3-5 iunie).
CSS Giurgiu a fost repartizată în cea de-a doua serie, alături de echipele Dinamo Bucureşti, Steaua Turabo II Bucureşti, CSM II Bucureşti, Phoenix Galaţi şi CSS Târgovişte.

Iată programul turului pentru formaţia giurgiuveană, antrenată de profesoara Smaranda Iliescu:
Etapa I (6 noiembrie): CSS GIURGIU – Steaua Turabo II Bucureşti
Etapa a II-a (13 noiembrie): CSM II Bucureşti – CSS GIURGIU
Etapa a III-a (20 noiembrie): Dinamo Bucureşti – CSS GIURGIU
Etapa a IV-a (27 noiembrie): CSS GIURGIU – CSS Târgovişte
Etapa a V-a: (4 decembrie): Phoenix Galaţi – CSS GIURGIU

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană