Săracii din Giurgiu vor avea parte de mâncare gătită de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

82 de persoane nevoiaşe fără venituri vor primi mâncare gătită, ouă roşii, cozonac şi mezeluri de la Cantina de Ajutor Social. Pentru cele patru zile de Paşte, meniul se ridică la 52 de lei de persoană. George Rădăneaţă este unul dintre beneficiarii Cantinei de Ajutor Social. A lucrat 24 de ani la o fabrică de mobilă din Giurgiu, iar în urmă cu trei ani a fost trimis în şomaj. De atunci, vine zilnic să-şi ia porţia de hra

Cei 82 de asistaţi ai Cantinei de Ajutor Social vor  primi mâncarea de Paşte, pentru patru zile, încă de vineri, iar cuantumul meniului de persoană s-a dublat cu ocazia sărbătorilor pascale. Efortul autorităţilor, în această perioadă, se ridică la peste 4.200 de lei pentru cele 82 de persoane care primesc zilnic două mese la Cantina de Ajutor Social.

Mazăre cu carne de porc, varză călită, pui la cuptor, mezeluri, ouă roşii, cozonac, lactate, peşte şi dulciuri sunt mâncărurile pe care le vor primi mâine beneficiarii de hrană. Lipseşte însă mielul şi asta pentru că cei mai mulţi dintre asistaţi au diferite probleme de sănătate, iar meniul trebuie alcătuit în funcţie şi de problemele acestora.
„Sunt foarte multe persoane cu probleme de sănătate şi în plus e foarte scump, iar banii sunt puţini. Şi în plus, cea mai mare parte dintre asistaţi sunt copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 18 ani”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, Veronica Chirpizisu, referent în cadrul Cantinei de Ajutor Social.

Poveşti de viaţă

Poveştile celor care primesc în fiecare zi un prânz şi o cină sunt diferite, de la om la om, dar toate la fel de triste. George Rădăneaţă a lucrat timp de 24 de ani la o fabrică de mobilă din Giurgiu, iar în urmă cu trei ani a fost trimis în şomaj. N-are familie, locuieşte singur, iar vecinele au avut grijă să-i cureţe casa înainte de Paşte. George are un venit lunar de aproape 700 de lei, 30% din această sumă mergând la Cantina de Ajutor Social pentru a putea beneficia de hrana zilnică.
„După ce am fost dat în şomaj am suferit o depresie şi mi-a fost foarte greu să îmi revin. Sunt singur, vecinele mă ajută şi-mi mai spală din rufe. Sunt mulţumit de mâncarea de la cantină pentru că este proaspătă, e curăţenie în bucătărie. Am o farfurie cu hrană caldă şi e foarte bine. Cum nu am pe nimeni, mă descurc destul de greu. Chiar dacă sunt amărât, cu ce primesc de la cantină o să am şi eu ce să pun pe masa de Paşte”, a povestit George Rădăneaţă, în vârstă de 52 de ani.
Maria Călin a avut grijă de curăţenia scărilor mai multor blocuri din oraş. A rămas văduvă în urmă cu 21 de ani şi deşi mai are doi copii, niciunul nu o ajută.
„Fiica mea a murit acum şase luni din cauza unui cancer de col uterin. Am rămas practic a nimănui, ea era singura mea speranţă. Stau într-o garsonieră cu geamurile sparte, trăiesc doar din ajutorul social de 125 de lei pe lună. Dacă n-aş lua mâncare de aici nu ştiu ce aş face, aş muri de foame. De doi ani i-au mâncare de aici. Sunt o femeie în etate, dar mă bucur să văd că sunt respectată de angajatele de aici”, a mărturisit femeia.




Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO