Pentru prima dată la Giurgiu un spectacol de păpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 27 ianuarie, la orele 11,00, Teatrul Valah din Giurgiu va deschide stagiunea cu premiera spectacolului de păpuşi ,,Prâslea cel voinic şi merele de aur”, o adaptare după Petre Ispirescu, regia şi scenografia fiind semnată de bulgarul Villi Perveli Nicolov.

Actriţele Lucia Mihaela Olar şi Mara Antoniu vor mânui păpuşile interpretând 17 personaje: regi, regine, prinţi, prinţese.
,, Am păstrat autenticitatea poveştii propriu-zise, dar am schimbat câteva personaje. În Bulgaria există o poveste asemănătoare, fără autor, cunoscută sub numele de ,,Poveste populară” a spus pentru “Adevărul de Seară” regizorul Villi Perveli Nicolov. Conform specialiştilor cele două actiţe au roluri greu de jucat, deoarece trebuie să redea păpuşilor caracterul personajului.
“Toţi ne-am jucat cu păpuşile în copilărie, dar orice spectacol are stilul lui propriu. Atâta timp cât mai credem în frumuseţea basmelor şi a poveştilor suntem tineri sufleteşte” a declarat directorul Teatrului Valah Giurgiu, Mircea M. Ionescu.
 Conducerea teatrului giurgiuvean şi-a propus ca în perioada următoare să meargă şi în comunele judeţului, acolo unde sunt oameni pasionaţi de teatru, pentru a pune în scenă spectacolul de păpuşi “ Prâslea cel voinic şi merele de aur”, dat fiind faptul că decorul poate fi pus într-o valiză şi transportat cu maşina.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare