Lecţie de sănătate, la Penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Emil(51 ani), închis pe viaţă, îi îndeamnă pe deţinuţi să trăiască sănătos

Deţinuţii au putut afla  ce efecte are tutunul asupra organismului lor, dar şi câteva metode de a renunţa la ţigări.

80 de deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu, tineri şi minori, cât şi adulţii care urmează cursurile şcolare în penitenciar, au învăţat astăzi despre efectele nocive ale fumatului. Aceasta, în cadrul unui simpozion denumit " Trăieşte sănătos", iar cei care le-au vorbit puşcăriaşilor au fost doctorul Cosmin Georgescu şi psihologul Simona Paraschiv.


Jumătate dintre persoanele private de liberate au recunoscut că fumează şi aproape toţi au spus că vor să renunţe la ţigări. Un tânăr reporter al revistei Penitenciarului a venit pregătit cu mai multe întrebări pentru invitaţi, băiatul dorind să scrie un articol pe această temă. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea specialiştilor Penitenciarului din cadrul Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă