INCIDENT Poliţist prins la furat într-o staţie ANIF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul principal Daniel Preda, în vârstă de 34 ani, lucra din anul 2002 în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ca ajutor de şef post în comuna Călugăreni.

În urmă cu două zile, bărbatul a mers în localitatea Uzunu să fure mai multe motoare electrice care aparţineau staţiei ANIF. Pentru că avea nevoie de ajutor, omul legii a fost însoţit de socrul său şi de un alt bărbat care conducea un buldoescavator.

Poliţistul a vrut să fure patru dintre motoarele depozitate la Uzunu, dar în momentul în care le încărca a fost surprins de unul dintre paznici.

Din surse neoficiale se pare că poliţistul a fost recunoscut de paznic, însă chiar şi-aşa, acesta din urmă a apelat serviciul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa evenimentul.

De asemenea, atât socrul cât şi şoferul buldoescavatorului se pare că nu ştiau că bunurile, sunt sustrase ilegal.

Şi-a dat demisia a doua zi

Agentul de poliţie a abandonat motoarele şi a plecat. Conştient că va rămâne oricum fără loc de muncă, poliţistul şi-a dat demisia.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie spun că această situaţie este una izolată şi că un caz în care să fie implicaţi poliţiţti nu s-a mai întâmplat de 15 ani.


„Fapta agentului de poliţie reprezintă un caz izolat, regretabil, care nu caracterizează comportamentul de ansamblu al poliţiştilor giurgiuveni. Conducerea IPJ Giurgiu are permanent în atenţie ca personalul din subordine sa aibă un comportament civilizat, care sa nu aducă atingere calităţii de poliţist”, spune cms.şef. Mirela Gheţa, purtător de cuvânt IPJ Giurgiu.


Poliţistul este cercetat acum pentru infracţiunea de furt calificat, iar dosarul său urmează să ajungă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite