GIURGIU Centrul Cultural “Ion Vinea” este bun de plată: instituţia trebuie să îi plătească unui coregraf daune de 50.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giurgiuveanca a fost acuzată că a făcut cursuri de dans în afara programului, banii intrând în buzunarul propriu şi mai mult în momentul plecării a luat toate premiile câştigate cu trupa „Millenium”

Florica Slavnicu a ocupat funcţia de referent coregrafie în cadrul Casei de Cultură „Ion Vinea” Giurgiu, iar din momentul în care instituţia s-a transformat în centru cultural, noua conducere a hotărât ca angajata să fie avansată în funcţia de şef  birou activităţi cultural artistice specifice şi educative. Coregrafa este şi coordonatoarea Trupei de dans „Millenium” care funcţionează şi în prezent. Numai că, după aproximativ un an de zile Floricăi Slavnicu i s-a desfăcut contractul de muncă disciplinar, pentru că a a ţinut cursuri de gimnastică aerobică în afara orelor de program, iar banii încasaţi de la copii i-ar fi băgat în propriul buzunar. „ Conducerea centrului a constatat că s-a săturat de mine, pentru că eram incomodă şi a inventat o serie de minciuni pentru a mă denigra şi a mă da afară din serviciu” a spus pentru „Adevărul de Seară” Florica.

Acuzată de furt

Totodată, femeia a fost acuzată că a lipsit nemotivat de la serviciu şi că în momentul plecării a luat toate premiile obţinute de membrii Trupei „Millenium”, la festivalurile de dans la care au participat. „ Nimeni nu s-a gândit că odată plecată din instituţie, Florica va lua după ea şi Trupa «Millenium». Un om care fură din instituţie toate cupele, trofeele şi diplomele copiilor denigrează memoria instituţiei” a declarat directorul Centrului Cultural „Ion Vinea”, Virgil Peţanca. Giurgiuveanca a contestat în instanţă decizia instituţiei culturale, iar pe 19 octombrie 2007, Tribunalul Giurgiu a decis anularea acesteia şi a hotărât ca Florica Slavnicu să fie reintegrată în funcţia deţinută anterior şi să-i fie plătite drepturile salariale din data concedierii până la  reangajare. După o lună de zile mi-am dat demisia deoarece nu puteam lucra în tensiune. Se vedea clar că nu sunt bine-venită acolo” a mai spus Florica Slavnicu.

Daune de zeci de mii de lei

Decizia dată de Tribunalul Giurgiu nu a fost pe placul instituţiei de cultură care a făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Şi de această dată, Florica Slavnicu a avut câştig de cauză, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti obligă Centrul Cultural „Ion Vinea” să-i plătească fostei angajate salariile restante, care se ridică la aproximativ 50 de mii de lei. „ Am o decizie definitivă şi irevocabilă pe care intenţionez să o pun în aplicare pentru a-mi recupera drepturile ce mi se cuvin. Toate acuzaţiile pe care directorul Peţanca mi le-a adus nu au putut fi probate în instanţă, neavând dovezi care să-i susţină cauza” a adăugat coregrafa. În prezent dosarul se află la Biroul executorului judecătoresc ion Iordache, în vederea executării silite şi recuperării banilor.
CITAT
„ Din 2006 şi până în prezent trupa de dans pe care o conduc a obţinut peste 100 de premii în ţară şi străinătate. Le recomand celor care râvnesc la aceste premii să pună osul la treabă. Îmi pare rău că o parte din bugetul comunităţii se duce pe greşeala de management a domnului Peţanca” a mai spus Florica Slavnicu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui