Garda de pompieri Ghimpaţi este în pericol de a fi desfiinţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfiinţată în 1995, Garda de Pompieri îşi desfăşoară activitatea într-o clădire situată în Ghimpaţi, localitatea Copaciu şi răspunde de siguranţa a peste 40.000 locuitori din 35 de localităţi. Datorită prezenţei acestei unităţi de pompieri, timpul de intervenţie în zonă este de 3-4 minute iar desfiinţarea acesteia ar duce la mărirea timpului de răspuns cu până la 10 ori.

Terenul şi clădirea în care funcţionează unitatea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de proprietari care nici nu vor să audă de despăgubiri. Singura soluţie pentru păstrarea gărzii este mutarea ei în clădirea fostului centru de sănătate Ghimpaţi însă autorităţile locale nu au fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii şi modificările necesare.
În anul 1995 s-a înfiinţat în satul Copaciu, Garda de intervenţie Ghimpaţi. Consiliul local a dat în folosinţă Grupului de pompieri Giurgiu o clădire  şi terenul aferent, în suprafaţă de 15.600 m2.  Clădirea şi terenul au fost retrocedate proprietarilor de drept în baza Legii 10 din 2001.
În luna august 2011 proprietarii au solicitat Ministerului de Interne repunerea în deplină proprietate şi restituirea în natură a clădirii şi terenului.
Amplasarea strategică, în centrul judeţului Giurgiu, a Gărzii de intervenţie a dus la acoperirea unei zone extinse din punct de vedere al intervenţiilor (aproximativ 60.000 ha) zona fiind străbătută de 3 (trei) drumuri naţionale – 5B, 6 şi 61 astfel că închiderea eu ar fi o adevărată dramă pentru comunitate.
Celelalte gărzi din Giurgiu, Mihai Bravu şi Roata de Jos fiind la zeci de kilometri distanţă.
Garda Ghimpaţi a intervenit până în prezent la peste 2.500 de situaţii de urgenţă, numai în anul 2011 deplasându-se la 175 de astfel de cazuri. Timpul mediu de răspuns a fost de 21 minute şi 28 secunde.
Desfiinţarea Gărzii Ghimpaţi ar creşte considerabil timpul de răspuns. Astfel, în localitatea Ghimpaţi unde timpul de răspuns este de 3 minute, s-ar ajunge în peste  40 de minute dacă ar interveni Detaşamentul de pompieri Giurgiu sau Garda de intervenţie Roata.
O intervenţie cu rapiditate a avut loc pe 18 octombrie, în satul Novaci, la un incendiu de locuinţă. Distanţa de 21 de km dintre Garda Ghimpaţi şi locul incendiului a fost parcursă în 35 de minute, reuşindu-se limitarea incendiului la acoperiş şi salvarea de bunuri în valoare de 200.000 lei. Dacă deplasarea s-ar fi făcut de la Detaşamentul Giurgiu timpul de răspuns ar fi fost de 60-70 minute, iar de la Detaşamentul Mihai Bravu 45-55 minute.
Nu doar intervenţia în cazul incendiilor va fi îngreunată ci şi cazurile grave care necesită acordarea primului ajutor.
La Ghimpaţi, funcţionează din 2010 şi un modulul de prim ajutor SMURD şi Descarcerare în caz de accidente. Timpul mediu de răspuns în cazul urgenţelor medicale a fost de 27 minute în situaţia în care pacientul era transportat din nordul judeţului la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Judeţean Giurgiu.
În jumătate dintre accidente produse în acest an în judeţul Giurgiu a fost cerut ajutorul Gărzii de Intervenţie Ghimpaţi iar închiderea acesteia ar reprezenta un adevărat dezastru, susţin reprezentanţii ISU.

Salvarea Gărzii de Pompieri

Primarul comunei Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu a realizat un studiu pentru construirea unui nou sediu pentru subunitate în incinta fostului Spital Comunal Ghimpaţi. Pentru a putea fi realizat acest lucru e nevoie însă de fonduri care în acest moment nu există.
“S-a propus ca, pentru asigurarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă şi a acordării primului ajutor medical calificat într-un timp cât mai scurt, să se înfiinţeze în cadrul fostului Spital comunal Ghimpaţi un Centru integrat pentru situaţii de urgenţă şi prim ajutor din care să facă parte: Garda de intervenţie Ghimpaţi, Centru de sănătate multifuncţional care să aibă şi un Compartiment de primire urgenţe şi substaţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, au spus reprezentanţii ISU, în cadrul unei conferinţe pe presă.
Următoarea etapă revine Prefecturii şi Consiliul Judeţean Giurgiu care trebuie să iniţieze un Proiect de Hotărâre de Guvern care să prevadă înfiinţarea Centrului integrat pentru situaţii de urgenţă şi prim ajutor şi modalitatea de finanţare a acestuia.


Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi