FOTOGALERIE Povestea lui Mircea Busuioc, giurgiuveanul care şi-a dedicat viaţa navomodelismului

Mircea Busuioc este unul dintre cei mai titraţi navomodelişti giurgiuveni. Din păcate, odată cu trecerea lui în nefiinţă, a fost uitat de concetăţenii săi, pe care, în nenumărate rânduri, i-a bucurat cu machetele de nave realizate. Doar familia şi foştii săi elevi îşi mai amintesc, acum, de „Dom’ profesor”.

Profesorul Mircea Busuioc, cel mai cunoscut navomodelist din Giurgiu, a văzut lumina zilei într-o căsuţă de pe strada Dorobanţi, din municipiul Giurgiu.

Era 24 ianuarie 1926. Se spune că cei născuţi în zile mari ajung, la rândul lor, oameni mari.

Primul contact cu navele – la nici zece ani, copil de trupă în marină

Familia lui Mircea Busuioc nu era una de boieri. Erau, într-adevăr, oameni „cu cheag”, proveniţi din comuna Arsache (Vedea de astăzi), care şi-au măritat fetele cu zestre importante. La fel şi mama lui Mircea Busuioc, Maria, o croitoreasă cunoscută în oraşul acelor vremuri. Doar că aceasta, fire independentă, nu a suportat niciodată să fie subjugată de bărbat. Aşa că, la primul semn de violenţă din partea soţului, a renunţat la el, cu toate că avea un băiat – pe Mircea. 

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE

De la o vârstă fragedă, acesta a crescut fără tată. Poate de aceea s-a şi luat decizia ca, la împlinirea vârstei de zece ani, să fie trimis la Galaţi, la un unchi, comandantul unităţii militare de marină de acolo.

Acela a fost primul contact cu vapoarele, poate şi clicul care a declanşat iubirea şi pasiunea pentru acestea.

Din pasiune, profesie

Constanţa Stelian, fiica lui Mircea Busuioc, îşi aminteşte: „Tata era o fire foarte meticuloasă, probabil moştenise această trăsătură de la mama lui. După ce a fost o perioadă copil de trupă în Galaţi, tot acolo a urmat şi şcoala navală.”

După terminarea cursurilor, s-a întors în oraşul în care s-a născut. Prima sa meserie a fost cea de operator la cinematograful din oraş. În lungile ore, cât rulau filmele pe ecran, Mircea Busuioc picta.

Multe dintre tablourile acestuia nu mai sunt, au fost dăruite diverşilor cunoscuţi sau, pur şi simplu, au fost pierdute.

Apoi, a devenit educator la Şcoala de Meserii (construcţii) din Giurgiu, unde, pe lângă lecţiile pe care le preda elevilor, a realizat şi o mulţime de spectacole de revistă, în care şi-a distribuit, în câteva rânduri, propria fiică, pe atunci în vârstă de patru ani.

Prin 1955, Mircea Busuioc s-a transferat la Casa Pionierilor, ca instructor de aeromodelism. Nefiind un tip „cu capul în nori”, a coborât cu picioarele pe pământ, trecând la navomodelism.

Acolo, la cercul de navomodele, a câştigat nenumărate titluri, naţionale şi europene. A fost apoi, ani la rând, arbitru chiar şi la concursuri de peste hotare. Asta până în 1990, când, din cauza unei pareze, a fost nevoit să întrerupă marea lui dragoste.

O machetă nu se face într-o zi!

Realizarea unei machete durează, de multe ori, săptămâni, povesteşte Constanţa Stelian. „Am petrecut multe ore pe lângă tata, încercând să îl conving să mă pregătească şi pe mine, în navomodelism. Nu a acceptat niciodată ca „micul lui bulgăre de aur” să pătrundă într-o lume exclusiv masculină.

La momentul acela, în ţară nu erau decât trei sau patru femei navomodeliste”, îşi aminteşte urmaşa lui Mircea Busuioc.

Fiecare navă este făcută din nenumărate baghete, din lemn de Balsa, un lemn foarte uşor, baghete care se lipesc între ele. Dacă ar fi realizate la scara 1:1, aceste machete chiar ar pluti. Iar detaliile, fie şi cele mai mici, greşite sunt motive de descalificare într-un concurs.

La un moment dat, Mircea Busuioc a avut în posesie, realizată chiar de el, întreaga flotă a lui Cristofor Columb.

Cea mai frumoasă rămâne „Naufragiata”

Ca şi construcţia, şi întreţinerea machetelor este destul de dificilă. Sunt necesare pensule speciale, care sunt „dublate” de un aspirator cu putere mică.

De departe, cea mai impresionantă machetă este „Naufragiata”, a cărei poveste este aparte. „Tata se pregătea de un concurs cu nava asta şi, pentru că, la final, s-a greşit un detaliu, el s-a enervat şi a dat cu ea de pământ. Apoi, i-a venit ideea să o amplaseze într-un acvariu, cu „apă” care să semene a furtună”.

O bună parte a machetelor, planurilor şi materialelor au fost donate de Constanţa Stelian Palatului Copiilor din Giurgiu, după ce Mircea Busuioc a trecut în nefiinţă, pe 19 mai 1996.

Acum, la 15 ani de la moartea lui „Dom’ profesor”, puţini sunt cei care îşi mai amintesc de el. Nici măcar monografia oraşului nu i-a rezervat un spaţiu în care să îi fie prezentat, cel puţin, palmaresul. Dar cei care l-au cunoscut nu îşi pierd speranţa că, într-o zi, oficialităţile îi vor recunoaşte, fie şi post-mortem, meritele.