Drumarii şi poliţiştii stau cu ochii pe şoferii fără rovinietă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva

Timp de o săptămână, în perioada 19 – 25 septembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, organizează o serie de acţiuni de verificare în trafic a şoferilor.

Acţiunile se bazează, în principal, pe respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare.

Acţiunile se vor desfăşura zilnic, în toate judeţele din ţară, şi vor avea ca obiectiv principal verificarea achitării rovinietei şi a respectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice. La nivelul judeţului nostru, se va acţiona pe cele cinci drumuri naţionale care îl traversează (DN 5, DN 5A, DN 5C, DN 6, DN 61).

Iniţiativa acţiunii comune a CNADNR şi a poliţiei vine pe fondul creşterii volumului de autovehicule pe reţeaua de drumuri naţionale din România, ceea ce face necesară intensificarea activităţilor de control a rovinietei pe arterele rutiere unde nu sunt instalate sisteme automate de supraveghere a traficului.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort