Din concediu la protest pentru a-şi salva slujbele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitingul a fost organizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC). Cei 20 de „curajoşi” angajaţi în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu (IJP) au mers la Bucureşti cu maşinile proprii.

UPDATE: Mitingul s-a încheiat mai devreme după ce proiectul privind disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Interne a fost scos de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Poliţiştii giurgiuveni au încercat alături de alţi colegi din ţară să îi determine pe deputaţi să nu voteze proiectul de lege care priveşte disponibilizarea a 9.500 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Conform liderului de sindicat Nelu Dragomir, la protest au participat numai poliţiştii giurgiuveni aflaţi în concediu.

Puţini din cauza fricii
În opinia multora, protestul de astăzi a stabilit un record negativ în privinţa numărului de participanţi. Frica, şicanele şi dezamăgirea a făcut ca la miting să participe aproximativ 300 de persoane, mult mai puţini decât s-ar fi aşteptat liderii de sindicat.

 „Este unul dintre cele mai slab reprezentate proteste la care am participat. Frica este cea care îi face pe cei mai mulţi să nu participe. Parcă şi pe timpul lui Ceauşescu exista mai mult curaj. Cred că dacă guvernanţii ne-ar mai lua încă 25% din salarii, am accepta pentru a ne păstra locul de muncă” a declarat pentru „Adevărul de Seară” Nelu Dragomir.

Acesta susţine că eventuala aprobare a proiectului ar pune pe butuci paza şi ordinea publică. Dintre disponibilizaţi, 3.500 de angajaţi ar urma să plece numai din poliţie şi poliţia de frontieră.

200 de angajaţi ai MAI din Giurgiu riscă să fie daţi afară
„Infracţionalitatea este în continuă creştere. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural. Sunt posturi de poliţie cu numai doi agenţi” a spus Dragomir cel care susţine că acestor disponibilizări le-ar urma altele, în toamnă.

„Ceea ce se întâmplă acum ar putea să fie doar o primă fază. Sperăm ca guvernanţii să îşi dea seama că aceste disponibilizări nu reprezintă o soluţie. Pe lângă angajaţi va avea de suferit şi societatea”.

Referitor la judeţul Giurgiu, conform sindicaliştilor, aproape 200 de „oameni ai legii” urmează să părăsească sistemul. În cazul în care proiectul va trece de Camera Deputaţilor, peste 100 de disponibilizări vor avea loc numai în Poliţia de Frontieră, acestora adăugându-li-se 30 de poliţişti şi 30 de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Informaţiile sunt negate de şefii inspectoratelor giurgiuvene care spun că până în acest moment nu există niciun act oficial în care să fie stipulate aceste disponibilizări.


CIFRĂ:
20 dintre cei 750 de angajaţi ai IJP Giurgiu au participat astăzi la mitingul organizat în Capitală



Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai