Zece bănci din Galaţi au fost înşelate de trei escroci care au luat credite în numele unor boschetari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocii încasau creditele în numele altor persoane. Foto: Arhivă

Escrocii aveau o adevărată „fabrică” de dosare de creditare. Totul a început prin 2008, când ei s-au apucat să fabrice, prin intermediul unei firme pe care o controlau, carnete de muncă şi adeverinţe de salariu cu ajutorul cărora obţineau creditele pe care nu le mai returnau.

Magistraţii de la Judecătoria Galaţi au încheiat cercetarea judecătorească în cazul unei reţele de infractori care se folosea de boschetari şi indivizi dependenţi de alcool pentru a obţine credite cu diverse bănci şi instituţii de credit. Scopul inculpaţilor era de a-şi însuşi banii, fără să mai returneze ceva băncilor.

O anchetă de câţiva ani

Potrivit anchetatorilor, escrocheria s-a derulat în intervalul decembrie 2007-ianuarie 2008, însă procurorii au avut nevoie de câţiva ani pentru a descifra mecanismul afacerii.

Capii escrocheriei au fost Gheorghe Grecu, Ionel Ali şi Liviu Anghel, care au încasat toate sumele de bani ridicate de cei în numele cărora se făceau creditele. De asemenea, tot ei au ridicat bunurile aferente creditelor contractate pentru achiziţia de bunuri.

Victimele lor, care au devenit şi ele inculpaţi, dat fiind că în urma anchetei a rezultat că ştiau în ce se bagă, sunt Doru Lificiu, Elena Naum, Petru Marian Flueraş, Andrei Grigore, Cătălin Petru Corniencu şi Alexandru Dragomir. Aceştia au încheiat contracte cu băncile după ce li s-a promis că vor primi o parte din bani, dar şi că li se vor achita şi ratele, lucru care, însă, nu s-a mai întâmplat.

Carnete de muncă şi adeverinţe false de venit

Interesant este că Gheorghe Grecu şi Liviu Anghel mu sunt la prima faptă de acest gen. Ei au pus în practică exact acelaşi sistem de escrocare şi în urmă cu câţiva ani, fiind condamnaţi de Tribunalul Galaţi la cinci, respectiv zece ani de închisoare.

Procurorii au descoperit după audierea persoanelor implicate că acestea erau instruite despre cum să se comporte cu funcţionarii bancari pentru a obţine creditele. „Am ştiut de la bun început că banca nu va mai primi niciun leu”, a recunoscut unul dintre ei.

Un alt inculpat a încercat să nege că ar fi intenţionat să ţepuiască banca. „Am vrut să dau banii înapoi, dar nu am reuşit din cauza crizei”, a declarat el în faţa instanţei.

Aparenţa de legalitate a fost creată prin documente falsificate, respectiv carnete de muncă şi adeverinţe false de venit, din care rezulta că toţi cei amintiţi erau angajaţi la SC Etcetera SRL Galaţi, firmă care era controlată de cei trei ţepari prin intermediul unui anume Marian Dorobanţu.

Acesta din urmă era un fel de „om de paie” al grupului, care folosea societatea pentru activităţi infracţionale: fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.

Procurorii au descoperit că nu mai puţin de zece bănci şi instituţii de creditare din Galaţi au fost ţepuite de escroci, suma totală ridicându-se la aproape 100.000 de euro. Pe listă se regăsesc, printre altele, ING Bank, Cetelem IFN SA, Raiffaisen Bank Galaţi, Bancpost şi BRD Galaţi.

Toate persoanele amintite au fost judecate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals şi uz de fals şi riscă peste cinci ani de închisoare, dacă vor fi găsite vinovate. Pronunţarea în speţă se va da pe data de 12 august.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți