VOCEA GALAŢIULUI Scandal cu masonerii şi escrocherii la Teatrul Muzical

Operă absurdă, în multe acte, de primarul Dumitru Nicolae şi prefectul Paul Florea. În distribuţie: angajaţii Teatrului Muzical, Florin Melinte, PD-L, Loja masonică. Sala: plină de contribuabili fraieri. Intrarea: 3 milioane de euro (bugetul anual al teatrului).

Se făcea că era 1 decembrie 2011. Părea aievea. Florin Melinte, directorul Teatrului Muzical din Galaţi tocmai îşi dăduse demisia din funcţie, în urma scandalurilor colosale cu angajaţii, cu consilierii locali, cu presa. Totul din cauza uriaşelor deturnări de fonduri produse la teatru. În locul lui Melinte este numit un nou director. Ce vis frumoooos!

Trezire bruscă. 16 februarie 2012. Prefectul judeţului Galaţi declară că nu va da avizul de legalitate schimbării din funcţie a lui Florin Melinte. Confuzie. Cum adică?! Ce aviz de legalitate este necesar pentru a se constata o demisie?!

Corul bârfitoarelor: „PD-L! PD-L!"
Corul bârfitorilor: „PSD! PSD!"
Corul celor bine informaţi: „Deus Meumque Jus".

Consternare. Sala nu ştie dacă să aplaude sau să huiduie. Un spectator uşor abţiguit (N.A. regionalism cu sensul de trecut prin cârciumă) îndrăzneşte: „Adică ce, bre?".

Corul traducătorilor din latină: „Dumnezeu şi dreptul meu!"
Corul experţilor în religii: „Deviza masonilor!"

Primarul Dumitru Nicolae, prefectul Paul Florea şi ex-directorul Florin Melinte aplaudă în delir. City managerul Florin Popa, deputatul Mircea Nicu Toader şi ex-prefectul Cosmin Păun aplaudă şi ei, mai în spate, după principul „mai răsfiraţi, tovarăşi, mai răsfiraţi!"

Brusc, corul îmi aduce aminte că pe strada Brăilei (pe la Stirex) s-a construit şi inaugurat cu mare pompă (au fost de faţă toate notabilităţile judeţului) un monument închinat eroilor din Afganistan. Teoretic. Practic, este un monument mason, cu toate simbolurile corespunzătoare, fapt dezvăluit în premieră de ziarul „Adevărul".

La fel de brusc, îmi aduc şi eu aminte de lista membrilor lojei masonice de la Galaţi, pe care am descoperit-o pe un site de-al „mişcării". Puhoi! Toată lumea bună (ca să folosesc un termen intens vehiculat de prefectul Florea) din judeţ. Toţi, înghesuiţi sub deviza „Dumnezeu şi dreptul meu". Nu dreptul românilor, nu dreptul gălăţenilor. Nu! Doar dreptul LOR, al celor din organizaţie.

Din sală se aud fluierături şi huiduieli. Publicul plătitor de impozite şi taxe scandează: „Curtea de Conturi!", „Demisia!" şi „Hoţii!"

Scena se animă deodată.

Mircea Nicu Toader declară - a câta oară?! - că a fost o eroare de comunicare, votează la două mâini şi pleacă la masă. City managerul Popa iese tiptil din sală pentru că tocmai a aflat că s-a băgat salariul pe card. Cosmin Păun se mută definitiv la Braşov. Dumitru Nicolae bolboroseşte poezii patriotice despre copiii partidului. Paul Florea declară deszăpezirea încheiată cu cinci zile înainte de a începe. Iar Melinte, da, Melinte e beat rangă în cuşca sufleorului.

Corul revoltaţilor: „Curtea de Conturi! Curtea de Conturi!"

Tăcere.

Piesa se încheie într-o linişte apăsătoare.

Cortina nu mai cade. Nu mai există. A fost desfiinţată, iar materialul a fost folosit de Florin Melinte pentru a confecţiona 50 mantii pentru noii cavaleri ai lojei masonice de la Galaţi.

Sfârşit?!