VIDEO/Ei sunt nebunii de care trebuie să vă feriţi în trafic. Vezi aici o colecţie de filmuleţe surprinse pe şoselele judeţului Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beţivi, vitezomani, unii şoferi de taxi sau maxi taxi, pietoni, acestea sunt doar câteva categorii de participanţi la trafic de care ar trebui să vă feriţi în cazul în care vă hotărâţi să ieşiţi la o plimbare cu maşina prin oraş.

Conform Serviciului Poliţeie Rutiere Galaţi, cea mai mare viteză înregistrată într-o localitate de aparatele radar ale acestei instituţii în anul 2010 se ridică la nu mai puţin de 150 de kilometri pe oră.

Cel care a reuşit această „performanţă" se numeşte Valentin Tecuceanu, are 23 de ani şi a fost sancţionat în august, în localitatea Iveşti.

„Maşina respectivă, un Audi înmatriculat în Italia, a fost oprită în localitatea Iveşti, iar şoferul s-a ales cu permisul de conducere suspendat şi cu dosar penal", a declarat agent şef Stan Ştefănache din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Galaţi.

Acesta este numai unul dintr-un lung şir de cazuri de acest fel înregistrate de SPR Galaţi în ultimul an.
Din păcate pentru participanţii la trafic, mulţi dintre inconştienţii care populează şoselele nici măcar nu sunt prinşi de poliţie. Este şi cazul unui tânăr din Focşani care s-a filmat în timp ce rula cu peste 200 de kilometri pe oră între Tecuci şi Galaţi.

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A VEDEA FILMUL

Deşi omul a postat filmuleţul pe youtube.com, cel mai mare site de share video din lume, Poliţia nu prea are posibilitatea de a-l prinde, deoarece vitejia sa nu a fost înregistrată de un aparat radar.


"În acest caz, şoferul riscă o amendă de până la 540 de lei şi suspendarea carnetului pe o perioadă de trei luni de zile"
, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, în legătură cu acest caz.


Cititorii adevarul.ro s-au declarat de-a dreptul indignaţi de acest gen de comportament.


„ Principala problemă,nu că idiotul mergea cum mergea şi că nu era decât pe un simplu drum cu două benzi,ci că în cazul în care se întamplă ceva nu se duce singur, ci mai ia si alţi oameni nevinovaţi după el,produce adevarăte tragedii,carnagii,lasă copii fără părinţi şi părinţi fără copii", a comentat Cristian.
Astfel de temerati nu se sfiesc să alegre cu viteze astronomice, chiar dacă vremea de afară nu o permite. De altfel, conform SPR Galaţi, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze de producere a accidentelor pe raza judeţului Galaţi.
Numai în 2011, în perioada ianuarie-aprilie, au avut loc 70 de accidente rutiere, soldate cu decesul a patru persoane şi cu rănirea gravă a altor 18", a mai declaratagentul Ştefănache.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA CUM CONDUCE UN GĂLĂŢEAN PRIN ZĂPADĂ


O altă cauză a producerii evenimentelor rutiere este reprezentată de neatenţia şoferilor şi a altor participanţi la trafic. Iată o filmare realizată în Brăila, în care se poate vedea destul de clar cât de atenţi sunt românii pe şosele


CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A PUTEA VIZIONA IMAGINILE

Consideraţi de cele mai multe ori victime sigure, proprietarii de mopede păcătuiesc şi ei prin inconştienţă. În imaginile de mai jos se poate vedea cum doi tineri îşi pun viaţa în pericol, mergând cu scuterul fără a se folosi de mâini


Click pe fotografie pentru a putea viziona imaginile

De asemenea, în trafic, mulţi inşi doresc să fie mai interesanţi, aşa că apelează la diverse metode pentru a ieşi în evidenţă. Daţi click pe fotografie pentru a vedea unde poate duce prostia omenească

Insuficienţa locurilor de parcare nu duce decât la tragedii financiare. În filmuleţul de mai jos se poate observa modul în care se circulă pe străduţele lăturalnice din Galaţi la o oră de vârf. Proprietarii maşinilor care au scăpat fără avarii se pot considera de-a dreptul fericiţi.
Nu este şi cazul proprietarului maşinii surprinse în filmul de mai jos

În final, iată un film al Poliţiei Rutiere, ce are ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente