VIDEO O manichiuristă a fost bătută chiar în salonul de înfrumuseţare unde lucra şi a suferit un traumatism cranio-cerebral. Agresorul a ieşit liniştit pe uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorul a fost surprins de camerele de supraveghere Foto: Adevărul

Andreea, o tânără de 32 de ani din Galaţi, a avut parte de o experienţă traumatizantă, după ce un bărbat a venit la locul ei de muncă şi a început să o lovească cu pumnii şi un baston telescopic.

După ce zilele trecute un frizer a fost agresat de un client care nu dorea să stea la coadă, astăzi o manichiuristă a ajuns la spital, după ce un bărbat pe care abia îl cunoştea a agresat-o pentru că s-a simţit jignit.

„Ieri când eram la locul de muncă a venit un individ pe care nu îl cunoşteam foarte bine. În urma unor mesaje prin care s-a simţit jignit mi-a spus, tot prin mesaje, că o să îmi facă o vizită la locul de muncă. Fără să spună nimic, a început să dea cu pumnii şi cu un baston telescopic. Nu mi-a făcut avansuri, dar am fost jignită de nenumărate ori de el. Nu a fost clientul meu. În decursul anilor tot m-a jignit, nu am spus nimic, dar nu am mai putut şi i-am trimis şi eu câteva mesaje ieri dimineaţă. Apoi mi-a trimis şi el ultimul mesaj, de ameninţare, că îmi va face o vizită la locul de muncă. Ceea ce s-a şi întâmplat, de fapt”, a declarat Andreea (32 de ani).

Tânăra a fost luată prin surprindere şi deşi a căzut de mai multe ori în urma loviturilor, agresorul nu s-a oprit.

„ Nici nu am realizat iniţial că a venit, eram cu clienta pe scaun, eu m-am ridicat şi când să ies spre salon atunci m-am trezit cu primul pumn. M-a lovit cu pumnul în faţă, am căzut, m-am ridicat, iar mi-a dat cu pumnul, iar am căzut, apoi a început să dea cu bastonul în mine. Este un fost prieten al prietenului meu şi am înţeles că nu sunt singura care a păţit asta cu el. El are ceva cu toată lumea”, susţine victima.

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale salonului de înfrumuseţare, iar în imagini se vede cum individul îşi ascunde un baston telescopic sub o mânecă când iese pe uşă.

A fost nevoie de intervenţia medicilor pentru ca femeia să îşi revină după atacul violent.

 “Avea un traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul hemitoracelui, umărului şi genunchiului stâng“, a declarat dr. Angel Trifan, din cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Tânăra a depus plângere la Poliţie, iar agresorul este cercetat acum pentru lovire şi alte violenţe.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată