Valabilitatea paşapoartelor creşte de la cinci la zece ani. Măsura se aplică în cazul celor cu vârsta peste 18 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precizăm că paşaportul simplu electronic se livrează la domiciliu/reşedinţă prin curierat – PRORIPOST, în termen de 14 zile calendaristice. Informaţiile legate de emiterea paşapoartelor se găsesc pe site, iar programarea se face on-line pe www.epasapoarte.ro.

Paşapoartele simple electronice pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani vor avea o valabilitate de zece ani. Prevederea este stipulată în Legea nr. 133 din 18 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care va intra în vigoare pe 20 iulie 2018.

Acelaşi act normativ restricţionează emiterea paşapoartelor simple temporare doar la situaţii conjuncturale clar definite şi care trebuie justificate cu documente. Astfel, potrivit art. 171 alin. (1): ,,paşaportul simplu temporar se eliberează cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate, în următoarele situaţii:

a) pentru persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un paşaport simplu electronic;

b)  în cazul în care titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu sau în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;

c) când titularul deţine paşaport simplu sau paşaport simplu electronic care conţine vize valabile, dar ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării acestora călătoria în acel stat sau în alte state decât cele care au emis vizele nu mai este posibilă;

d)  când titularul a depus paşaportul simplu sau paşaportul simplu electronic pentru obţinerea unor vize şi declară că trebuie să călătorească de urgenţă în străinătate;

e)  când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte prevăzut la art. 17;

f) pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care declară că este necesar să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea pe teritoriul unui stat;

g) în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic.

De asemenea, în alineatele (3) şi (5) se arată că: ,,Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) trebuie dovedite, după caz, cu documente emise de instituţia care organizează studiile/concursurile oficiale sau cu documente emise ori avizate de o autoritate medicală română, din care să rezulte perioada şi statul/statele în care se vor desfăşura studiile/concursurile ori în care va fi urmat tratamentul medica;”, iar „situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. g) trebuie dovedite, după caz, cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale, care determină necesitatea şi urgenţa deplasării persoanei în străinătate”.

„Pentru obţinerea unui paşaport simplu temporar, solicitantul trebuie să se prezinte la sediul serviciului nostru pentru a dovedi cu documente împrejurările care impun emiterea unui astfel de document de călătorie, iar după obţinerea aprobării, să achite taxa aferentă (în prezent 96 lei). Prin urmare, atragem atenţia solicitanţilor şi reprezentanţilor agenţiilor de turism cu privire la faptul că achiziţionarea pachetelor de vacanţă şi a biletelor de transport ar trebui să se facă numai după verificarea existenţei şi a valabilităţii documentelor de călătorie, cu precizarea că pentru a călători în ţări unde este necesară viza de intrare, paşaportul trebuie să fie valabil minim 6 luni de la data intrării în ţara respectivă”, spune comisar şef de poliţie Aurelian Păduraru, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple. 

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul