Vai, dar ce mică-i „marea asfaltare”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru şoferi. În ciuda mega-promisiunilor de astă iarnă, anul acesta Primăria Galaţi va asfalta doar două străzi. Craterele din asfalt de pe aproape toate străzile oraşului vor trebui să se mulţumească doar cu plombe, care au termen de valabilitate fix şase luni.

„Marea asfaltare" pe care autorităţile locale au promis-o în urmă cu două luni s-a dovedit a fi o minciună gogonată. În continuare, străzile Galaţiului arată ca după bombardament, iar pe arterele principale ale oraşului gropile nu se mai numără cu zecile, ci cu sutele.


Nu-s bani!


Şi nici speranţe de mai bine nu sunt. Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a dat vestea bombă: în 2010 vor fi asfaltate doar două străzi. Este vorba de strada Aurel Vlaicu şi Prelungirea Tecuci -zona Siderurgiştilor.
Desigur, motivul invocat de autorităţi este lipsa banilor şi nicidecum incompetenţa sau lipsa de interes. „Din păcate, bugetul pe anul acesta nu cuprinde decât aceste două străzi: strada Aurel Vlaicu şi Prelungirea Tecuci. Lucrările la aceste străzi vor începe în lunile iunie-iulie. În buget nu mai este prins nimic altceva", a spus Ciumacenco.


Probleme extrem de serioase pune şi strada Traian, care este săpată de la un capăt la altul de lucrările ISPA. „Vom avea o problemă când va fi gata Traian. Va trebui să găsim soluţii de finanţare pentru a asfalta de la Metro la Faleză. Este o lucrare foarte mare. Dacă reuşim să finalizăm lucrările mai repede decât sunt propuse (luna noiembrie), va trebui să o redăm traficului încă de anul acesta", susţine viceprimarul.


Conform informaţiilor furnizate de Primăria Galaţi, anul trecut s-au cheltuit doar 300.000 de lei pentru refacerea cu covor asfaltic a străzilor Portului, Jiului, Dr. Carnabel şi balastarea străzilor Nămoloasa, Aleii (cartier Traian Nord) şi a drumurilor de acces spre Bădălan şi Cimitirul Israelit.
În ceea ce priveşte situaţia dezastruasă a străzilor din oraş, primarul Dumitru Nicolae a şi găsit o scuză: „Anul trecut nu prea am băgat bani în asfaltare, deoarece erau foarte multe străzi săpate de lucrările ISPA". Aşadar, morala este: acolo unde se fac lucrări ISPA, străzile vor fi asfaltate la Sfântu' Aşteaptă!

Şi „cârpeli" puţine


Nici la capitolul „marea cârpeală" nu strălucim. Deşi autorităţile au promis că până în luna mai vor fi peticite toate gropile din carosabil, până la această dată angajaţii Ecosal au făcut plombări asfaltice doar pe Nicolae Bălcescu, Gării, Stadionului, Siderurgiştilor, Domnească, Democraţiei şi Oţelarilor.

 „Bugetul pe anul acesta nu acoperă decât două străzi: Aurel Vlaicu şi Prelungirea Tecuci-zona Siderurgiştilor" - Nicuşor Ciumacenco, viceprimar

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie