UPDATE/ Protestarii de la Direcţia de Finanţe au placat acasă. Mâine este anunţată o nouă zi de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

200 dintre cei 500 de angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Publice Galaţi se aflau astăzi, în jurul orei 12.30, în faţa instituţiei şi protestau împotriva deciziei de tăiere a suplimentelor financiare de care beneficiază salariaţii din cadrul direcţiei.

ora 16.30

În jurul orei 16.30 acţiunea de protest desfăşurată de toţi cei 500 de angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Galaţi a luat sfârşit. Pentru ziua de mâine este anunţată continuarea protestelor.

"Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla la negocierile cu ministrul Finanţelor. În caz că nu se va ajunge la vreo înţelegere în această seară, mâine este foarte posibil să se continue greva. Totul depinde de dorinţa oamenilor", ne-a declarat Dan Mihalache, liderul de sindicat din cadrul Direcţiei de Finanţe Galaţi.

ora 12.30

Oamenii spun că nu vor reveni în birouri până când ministrul Ialomiţeanu nu va renunţa la decizia de a le tăia suplimentele financiare pe care le primeau lunar.

"Dorim ca veniturile noastre să fie calculate exact la fel ca până acum. Abia apoi vom reveni la lucru", spune Dan Mihalache, lider de sindicat în cadrul direcţiei gălăţene de finanţe.

Sub pretextul că protestul este spontan, salariaţii de la Finanţe nu au asigurat nici măcar 30% din programul normal de lucru, aşa cum prevede legea.


În jurul orei 12.00 şi salariaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au declanşat un protest spontan, în solidar cu cei de la Finanţe.

Şi pentru că în presa naţională s-a tot vorbit despre o solidiarizare a profesorilor cu angajaţii de la Finanţe, să mai spunem că la Galaţi, dascălii şi-au păstrat energia pentru mâine, atunci când vor organiza un pichet alături de Cartel Alfa în faţa sediului partidului de guvernământ.

Ora 09.00

Salariaţii de la Direcţia de Finanţe a judeţului Galaţi au refuzat şi astăzi să-şi desfăşoare activitatea în mod normal.

"Atmosfera de ieri este şi astăzi. Se poate intra în instituţie, însă angajaţii continuă acţiunile de ieri", ne-a declarat George Marinescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe a judeţului Galaţi.

Reamintim că salariaţii de la Direcţia de Finanţe sunt nemulţumiţi în urma deciziei ministrului de resort de a le tăia sporurile şi stimulentele.

Vezi ce s-a întâmplat miercuri  

GALERIE FOTO AICI

Protestatarii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit veniturile suplimentare pentru lunile august şi septembrie.

"Ne-a luat şi pe noi prin surprindere. Nu ne aşteptam la aşa ceva", a spus George Marinescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Publice Galaţi.

VEZI AICI DECLARAŢIILE LIDERULUI DE SINDICAT, DAN MIHALACHE

Angajaţii Finanţelor spun că nu mai pot trăi cu salarii de 6-700 de lei şi cer dreptul de a avea în continuare sporuri.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online