UPDATE Doi poliţişti au fost loviţi de o maşină în timp ce dirijau circulaţia la intrarea în oraşul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Grupul Şoferilor din Galaţi

Accident grav la Galaţi. Doi poliţişti au fost răniţi, marţi dimineaţă, de o maşină, în timp ce dirijau circulaţia la intrarea în oraşul Galaţi. La volanul maşinii se afla o femeie. Poliţiştii au fost transportaţi de urgenţă la spital.

Cei doi poliţişti se aflau în zona Tirighina, intrarea în oraşul Galaţi, ca să dirijeze circulaţia după ce în zonă s-a produs o alunecare de teren.  

La un moment dat, agenţii au fost loviţi de o maşină care a fost scăpată de sub control şi a intrat pe contrasens. Din primele informaţii la volan se afla o femeie.

Poliţiştii sunt răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Galaţi pentru investigaţii.

Comunicatul IPJ Galaţi

„În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, Dispeceratul I.P.J. Galaţi a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, soldat cu rănirea a două persoane.

Poliţiştii care s-au deplasat imediat la faţa locului, au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, de 53 de ani, din municipiul Galaţi, care, circulând pe strada respectivă, ar fi lovit doi poliţişti care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dirijând circulaţia în zonă.

Din primele verificări, a rezultat că, în noaptea de 15/16.02.2021, o persoană a sesizat la numărul de urgenţă 112, faptul că, pe strada Brăilei, pe sensul de mers Tecuci- Galaţi, s-a format o groapă de mari dimensiuni, pe partea carosabilă. A fost anunţat imediat administratorul drumului (Primăria Municipiului Galaţi) şi, în acelaşi timp, în zonă, a fost direcţionat un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi, pentru a asigura desfăşurarea circulaţiei în siguranţă.

Poliţiştii au semnalizat groapa prin montarea a două panouri reflectorizante şi prin poziţionarea autospecialei cu rampa pornită, în faţa acesteia. 

În acest context, cei doi poliţişti care dirijau circulaţia, pe axul drumului, ar fi fost acroşaţi de autoturismul respectiv. 

Aceştia au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi pentru investigaţii medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Galaţi. 

Traficul în zonă a fost blocat. 

Vă re​comandăm şi: 

Maşină de poliţie, implicată într-un accident rutier. Un poliţist a ajuns la spital

Poliţistul din Olt accidentat în misiune în prima zi a anului a fost înmormântat cu onoruri militare VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model