Poliţistul din Olt accidentat în misiune în prima zi a anului a fost înmormântat cu onoruri militare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de poliţişti şi-au condus colegul pe ultimul drum FOTO-VIDEO Mirela Ogea
Zeci de poliţişti şi-au condus colegul pe ultimul drum FOTO-VIDEO Mirela Ogea

Poliţistul de 49 ani din Olt, rănit într-un accident petrecut în prima zi a anului, în timpul unei misiuni, a fost înmormântat luni, 4 ianuarie 2020, în oraşul Balş, cu onoruri militare.

Fănel Niţu (49 ani), şeful Postului de Poliţie Morunglav, a fost condus pe ultimul drum de către membrii familiei şi colegi. La înmormântare au participat şi şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi colegii din cadrul secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti (postul condus de Niţu se află în structura acestei secţii) şi cei din cadrul Poliţiei Orăşeneşti Balş. 

Poliţistul a murit în urma unui grav accident rutier petrecut în prima dimineaţă din 2021. Niţu se afla alături de un alt coleg, şef de post în comuna Bîrza, în misiune, însoţind o ambulanţă care preluase un pacient cu afecţiuni psihice din localitatea Pârşcoveni. Pe drum pacientul a continuat să se manifeste violent, agresând-o pe asistenta din echipajul ambulanţei. Şoferul ambulanţei a frânat brusc. Poliţistul care se afla la volanul autospecialei de poliţie, aflată în spatele ambulanţei, nu a mai putut evita impactul, maşina în acre se aflau cei doi poliţişti intrând în coliziune cu ambulanţa. Cei doi poliţişti au fost grav răniţi, ambulanţierul, asistenta şi pacientul suferind răni uşoare. Fănel Niţu a rezistat o zi, fiind supus mai multor intervenţii chirurgicale, însă în cele din urmă inima sa a cedat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, NITU FĂNEL, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune. De-a lungul carierei, cu o experienta de 25 de ani, colegul nostru a îndeplinit activităţi în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav. Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite familiei îndurerată sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune.

inmormintare polişist olt

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, NITU FĂNEL, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune. 

De-a lungul carierei, cu o experienta de 25 de ani, colegul nostru a îndeplinit activităţi în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav. Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite familiei îndurerate sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune“, a transmis IPJ Olt, la scurt timp de la aflarea veştii morţii poliţistului.

Fănel Niţu a fost înmormântat astăzi în localitatea de domiciliu, Balş, cu onoruri militare, un pluton de jandarmi executând salve de armă în momentul coborârii sicriului în mormânt.

Vă recomandăm şi: Poliţistul din Olt care a fost rănit în misiune, în prima zi a anului, a decedat. Colegii sunt devastaţi de durere

Şeful unui post de poliţie, rănit grav într-un accident rutier între o autospecială de poliţie şi o ambulanţă VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite