Universitatea ”Dunărea de Jos”, decorată de preşedintele României cu ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de cavaler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: UGAL

Şeful statului a decorat mai multe instituţii de învăţământ superior cu prilejul Zilei Naţionale a României, printre acestea numărându-se şi universitatea de la Galaţi pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decorat Universitatea ”Dunărea de Jos” pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, dar şi pentru promovarea calităţii învăţământului universitar românesc, cu ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de cavaler.

„Consider că e o distincţie care ne onorează şi care a avut în vedere întreaga activitate a universităţii, atât în plan didactic cât şi pentru cercetare. Ne-am remarcat prin extensia de la Cahul, Facultatea Transfrontalieră, un proiect iniţiat de rectorul Universităţii, prof. univ. dr. ing. Iulian Bîrsan, dar şi prin extensiunile din Italia şi Ucraina. Consider că suntem printre universităţile de top din ţară şi jucăm un rol decisiv, cel puţin regional. Distincţia e cu atât mai importantă, cu cât anul acesta am împlinit 70 de ani de învăţământ superior la Galaţi. Este meritul tuturor cadrelor didactice de până acum, nu numai a celor aflate în activitate, dar şi al studenţilor. Distincţia ne obligă să facem în continuare şcoală de calitate, să ne adaptăm noilor cerinţe din piaţa muncii şi să conservăm domeniile şi specializările de tradiţie din Universitate. Ne dorim să continuăm şi procesul de internaţionalizare, atrăgând studenţi din afara UE, interesaţi să înveţe atât în cadrul programelor în limba română cât şi în cele în limba engleză”, a declarat conferenţiarul Ştefan Baltă, prorectorul Universităţii ”Dunărea de Jos”, care a primit decoraţia de la şeful statului în numele instituţiei de învăţământ.

Din delegaţia care a participat la ceremonia de la Palatul Cotroceni au făcut parte prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, conferenţiarul Ştefan Baltă, preşedintele Ligii Studenţilor, Sergiu Bodlev, şi consilierul pentru afaceri externe, Dinu Gîndu.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa