Un om al străzii a fost găsit de un trecător fără suflare, învelit cu o pătură. Nu avea semne de violenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Adevărul

Un om al străzii din Galaţi a fost găsit mort. Cadavrul a fost descoperit de un trecător luni dimineaţă. Nu avea urme de violenţă, astfel că cel mai probabil cauza morţii este hipotermia. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Cadavrul a fost descoperit de un trecător luni dimineaţă, între ruinele unui fost complex comercial. Acesta a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Poliţie.

Cauza morţii urmează să fie stabilită de specialiştii de la Medicină Legală, însă hipotermia este varianta pricipală luată în calcul de anchetatori.

„Este un om al străzii. Decesul a survenit în urmă cu 5, 6 ore, probabil în timpul nopţii. A fost găsit învelit cu o pătură, dormea afară. Nu avea urme de violenţă. Cei de la Medicină Legală vor stabili cauza morţii, doar ei sunt în măsură”, a declarat Mihai Polinschi, director medical la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz. 

Vă recomandăm şi: 

Oamenii străzii refuză să fie duşi în adăposturi, la căldură: „Poate să ningă, poate să plouă, sunt obişnuit” VIDEO

Cum au primit oamenii străzii „super-imunitate” la ordonanţele militare privind pandemia. Ce spun autorităţile

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model