Tur multicultural al oraşului Galaţi, duminică, în organizarea Asociaţiei „Mila 80”. Participarea este fără taxă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Galaţiul multicultural. Moştenirea minorităţilor locale" este un traseu-cultural care va spune povestea grecilor, evreilor, turcilor, lipovenilor, italienilor, germanilor, bulgarilor, armenilor, turcilor şi a altor reprezentanţi ai etniilor care au trăit în zona oraşului de la malul Dunării.

Asociaţia "Mila 80" organizează din nou evenimentul „Galaţiul multicultural. Moştenirea minorităţilor locale”, în cadrul căruia propune tuturor celor interesaţi (fie că sunt sau nu locuitori ai oraşului) un provocator tur ghidat (este important de ştiut că accesul este gratuit) al urbei.

Scopul acţiunii este acela de a se readuce în conştiinţa publică importanţa locuitorilor de alte etnii la evoluţia socială şi economică a oraşului de la malul Dunării, care până la Al Doilea Război Mondial era cunoscut ca un exemplu european de convieţuire paşnică într-un adevărat mozaic etnic şi religios.

În anul 1930, Galaţiul avea 100.000 de locuitori (112,000 după alte surse) dintre care peste 40% erau de altă naţionalitate decât cea română. 

Mai exact (sursa INS) aici trăiau aproximativ 20.000 de evrei, peste 10.000 de greci, aproape 2.000 de ruşi şi ucraineni, peste 1.500 de italieni, în jur de 1.000 de elveţieni şi germani, circa 1.000 de turci şi tătari, aproape 1.000 de armeni şi alte circa 4.000 de persoane din alte naţii (englezi, francezi, bulgari, sârbi, polonezi, maghiari, autrieci, albanezi samd).

După cum se precizează pe pagina de facebook a asociaţiei „Mila 80” evenimentul „Galaţiul multicultural. Moştenirea minorităţilor locale” va avea loc duminică, 5 martie, cu începere de la ora 15.00, urmând a fi viziate următoarele obiective:

1. Biserica Armenească (Sf. Maria)
2. Casa E. Karacash / Consulatul Turciei
3. Cartierul grecesc
4. Templul Societăţii Meseriaşilor şi Sinagoga Fierarilor
5. Biserica Bulgărească (Sf. Pantelimon)
6. Consulatul Cehoslovac
7. Casa G. Macri / Consulatul Spaniei
8. Casa N. Macri / Consulatul Portugaliei
9. Biserica Catolică (Sf. Ioan Botezătorul)
10. Casa Italia
11. Şcoala Germană
12. Consulatul Elveţiei
13. Casa G. Mavromati/ Consulatul Norvegiei
14. Biserica Lipovenească (Sf. Nicolae)

„Moştenirea minorităţilor locale reprezintă o acţiune din proiectul „Învăţăm în stradă istoria din cărţi”. Cunoaşterea istoriei şi poveştilor oraşului este un pas esenţial în conservarea memoriei comunităţii şi conştientizarea valorilor locale”, spun organizatorii, care dau ca punct de întâlnire zona Potocoava de Aur pentru cei interesaţi de tur.

Asociaţia „Mila 80”   este o organizaţie care militează pentru promovarea oraşului de la Dunăre (aflat la mila marină 80), prin popularizarea istoriei aşezării de la Dunăre. Anul trecut, în vară, Ciprian Ciocan (preşedintele asociaţiei) a iniţiat tururi pietonale – o prezentare a istoriei clădirilor din centrul vechi, invitaţiile la astfel de tururi postându-le pe pagina de facebook a asociaţiei. 

În 2017, Ciprian Ciocan şi-a îmbunăţit serios proiectul de valorificare istorică a Galaţiului. El a realizat, cu ajutorul câtorva prieteni, o hartă electronică (pe care o puteţi găsi pe internet, aici) a oraşului, pe care sunt semnalizate clădirile istorice. 

Harta are 279 de obiective, din care 160 case, 28 de clădiri cu specific religios, 26 clădiri industriale, 14 - administrative, 17 şcoli, parcuri, spitale şi altele.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort