Tichete sociale pentru un Paşte mai liniştit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În apropierea sărbătorilor pascale mii de pensionari cu venituri de până la 700 de lei, dar şi persoane cu dizabilităţi, încadrate în gradele I, II şi III de handicap, vor primi câte un tichet social în valoare de 100 de lei.

Primăria municipiului Galaţi primeşte, începând cu 30 martie 2015, cereri pentru tichetele cadou de Paşti, destinate persoanele cu nevoi speciale. Solicitările se pot depune la cele trei puncte de lucru ale Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, în perioada 30 martie – 7 aprilie 2015.

Pot beneficia de tichetele sociale în valoare de 100 de lei mai multe categorii de persoane cu un venit mediu net lunar sub 700 lei, care nu deţin bunuri ce conduc la excluderea acordării ajutorului social conform Legii 416/2001. Este vorba despre pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror susţinători legali nu au posibilităţi financiare, familii cu mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ, familii confruntate cu probleme grave de sănătate a membrilor acesteia, care în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale prezentate la dosar, reprezintă cazuri sociale sau persoanele cu handicap gradele I, II şi III.

Cererile pentru tichetele sociale se pot depune după cum urmează:

• la sediul Serviciului de Asistenţă Socială, situat pe strada Fraternităţii, nr. 1 (fostul BRD);

• la biserica Pogorârea Sfântului Duh, de pe strada Saturn;

• la Asociaţia filantropică ”Sf. Antonie cel Mare”, situată pe Bulevardul Dunărea, nr. 70.

Doritorii trebuie să aibă la dosar acte de identitate, atât ale solicitantului, cât şi ale membrilor familiei acestuia, acte doveditoare privind situaţia materială a solicitantului (cupon pensie, alocaţie, indemnizaţie, venit minim garantat, adeverinţă de salariu), dar şi acte medicale actualizate care să dovedească starea precară de sănătate a solicitantului (certificat medical, bilet de ieşire din spital, certificat de handicap / invaliditate).

Programul de lucru cu publicul la cele trei puncte de primire a cererilor este zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 15.00.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată