Teatrul Dramatic şi-a tras autocar nou-nouţ din 2005!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum ne aşteptam, autocarul care zace de mai bine de două luni în faţa teatrului a fost cumpărat.Deşi Vlad Vasiliu spune că au mai fost şi alte trei oferte, la licitaţie a apărut doar dealerul care a oferit Hyundai-ul.

Licitaţia organizată de Teatrul Dramatic “Fani Tardini” pentru achiziţia unui autocar a fost câştigată chiar de firma care expusese deja (cu o lună înaintea şedinţei de atribuire) un Hyundai nou-nouţ din 2005 (!), dealtfel singura care-şi depusese oferta.

Asta în ciuda faptului că directorul teatrului, Vlad Vasiliu spunea cu câteva zile înainte de licitaţie (26 iunie) că în cursă sunt patru ofertanţi, care trebuie să-şi aducă “marfa” pe platoul din faţa teatrului pentru expertizare.

Cert este că acum faptul este împlinit, iar Dramaticul gălăţean a intrat în rândul teatrelor normale, care au autocar de aproape 100.000 de euro. Cel puţin aşa spunea viceprimarul Mircea Răzvan Cristea, care ne-a luat la rost că ne opunem acestei achiziţii.

Autocarul Hyundai este fabricat în 2005, a parcurs deja 3.000 de kilometri, şi a stat mai mult prin show-room-urile din ţară. Unii spun că valoarea lui de piaţă este în acest moment estimată la 170.000 de euro.

“Hotărârea prin care se aproba achiziţionarea unui autocar rulat a fost luată de Cosiliul Local încă de anul trecut, dar din cauza crizei nu a fost pusă în aplicare. Acum am reuşit să facem această licitaţie şi să-l achiziţionăm”, spune directorul administrativ al Teatrului Dramatic, Tiberiu Cazan.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!