Tânăr identificat după ce a sustras plăcuţele de înmatriculare de la mai multe maşini. Ce plănuia să facă cu ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 29 de ani este cercetat pentru furt după ce poliţiştii au stabilit că acesta a furat plăcuţele de la înmatriculare de la mai multe autovehicule la diferite intervale de timp.

Miercuri, 16 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Galaţi au identificat un bărbat, în vârstă de 29 ani, care, la anumite intervale de timp, sustrăgea plăcuţele de înmatriculare de la diverse autoturisme.

La scurt timp, oamenii legii au aflat şi ce voia să facă tânărul cu plăcuţele de înmatriculare furate.

”Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că acesta pregătea comiterea unor infracţiuni pe raza municipiului Galaţi şi Brăila. Faţă de inculpat, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar, cu interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani