ŞOCANT! A născut pe toaletă şi a scăpat copilul în haznaua cu dejecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva Adevărul

Fătul, prematur, în vârstă de şapte luni, s-a înecat în dejecţiile din groapa latrinei. Soţul femeii a spus că a încercat să-l scoată cât mai repede. A fost demarată o anchetă existând suspiciunea unui avort provocat.

O femeie din comuna gălăţeană Cudalbi susţine că a născut prematur în timp ce se afla, pentru necesităţi fiziologice, la veceul din curte. Fătul, în vârstă de şapte luni, a căzut în groapa colectoare a latrinei şi s-a înecat.

„Un echipaj al substaţiei de ambulanţă de la Pechea a intervenit în urma apelului la 112. Femeia, în vârstă de 39 de ani, a spus că i s-a rupt apa şi că a scăpat fătul prin orificiul din podeaua veceului. Ea a mai afirmat că soţul său a telefonat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă, după care a încercat să scoată copilul scufundat în dejecţiile din groapă însă acesta se înecase", ne-a informat dr Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Lăuza a fost transportată la Spitalul de Urgenţă şi este internată în secţia Obstetrică Fiziologică.

Pentru a se verifica ipoteza unui avort provocat, a fost demarată o anchetă care urmează să clarifice printre altele de ce femeia aflată în travaliu n-a cerut ajutor medical mai devreme.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu