Salvatorii de vieţi. Gălăţenii, pe locul trei pe ţară la donarea de celule stem pentru vindecarea de boli grave ale sângelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anual, mii de copii şi adulţi sunt diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar, care netratate, sunt mortale. Pentru mulţi dintre ei, transplantul de celule stem hematopoietice de la o persoană neînrudită este singura lor şansă. În prezent, Galaţiul ocupă locul 3 pe ţară la numărul de persoane înregistrate în registrul de donatori voluntari de celule stem hematopoietice.

Celulele stem sunt considerate componentele de bază ale vieţii. Acestea ajută la formarea oricărui tip de celulă din organism şi sunt capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă funcţională a sângelui şi a sistemului imunitar.

Celulele stem hematopietice se recoltează de la adulţi din sânge periferic sau din măduva osoasă. Se mai pot recolta însă şi la naştere, din sângele cordonului ombilical.

"Celulele stem hematopoietice sunt folosite în tratarea şi vindecarea unor boli hematologice, cum ar fi leucemiile acute şi cronice, anemiile, limfomul Hodkin şi non Hodkin”, a explicat dr. Beatrice Cristian, Centrul Regional de Transfuzii Galaţi.

Înainte de a dona, veţi putea discuta cu un medic specialist despre fiecare modalitate de donare în parte. Donatorii sunt căutaţi mai întâi printre fraţii sau surorile pacientului. În general, doar în 25 la sută dintre cazuri există compatibilitate între aceştia. În celelalte cazuri, pacienţii au nevoie de o persoană neînrudită compatibilă care să le doneze celule stem hematopoietice.

Avantajul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice
 
Avantajul unui Registru Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este acela că, odată acreditat de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă, se află în permanentă legătură cu registre similare din întreaga lumea şi poate apela la serviciile lor de căutare, iar baza de potenţiali donatori devine incomparabil mai mare.

„Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, cu o stare de sănătate generală bună, poate deveni donator. De asemenea, nu trebuie să fi suferit în antecedente diferite boli de inimă, boli pulmonare, renale sau intervenţii chirurgicale în ultimele şase luni, a explicat dr. Beatrice Cristian, Centrul Regional de Transfuzii Galaţi.

După înscrierea în Registru, veţi rămâne în baza de date până la vârsta de 60 de ani, când veţi înceta să mai fiţi donatori activi.
Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi neremunerată. Dacă doriţi să deveniţi donator trebuie să vă înscrieţi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

În prezent, la Galaţi s-au înregistrat 3.200 de persoane, oraşul de la Dunăre ocupând astfel locul 3 pe ţară la numărul de persoane înregistrate în registrul de donatori voluntari de celule stem hematopoietice, după Oradea şi Bucureşti.

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG