Recompensă pentru excelenţă. Şantierul Naval Damen şi ArcelorMittal vor premia olimpicii gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olimpicii gălăţeni au primit an de an recunoaştere din partea comunităţii

Este prima dată cȃnd cele două mari companii colaborează în cadrul unor proiecte de responsibilitate socială.  Toţi elevii care s-au clasat pe primele trei locuri la olimpiadele naţională vor primi recompense financiare.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi Şantierul Naval „Damen” Galaţi, principalii piloni ai economiei locale, au decis să-şi unească eforturile pentru a sprijini învăţamȃntul local. În luna iunie, cele două companii vor premia cei mai buni elevi ai judeţului Galaţi, care s-au clasat pe primele trei locuri la olimpiadele şcolare naţionale.

Este prima dată cȃnd cele două companii colaborează în cadrul unor proiecte de responsibilitate socială, iar acţiunea lor concertată poate să devină un exemplu şi pentru alte firme gălăţene importante.
ArcelorMittal Galaţi a premiat, opt ani consecutiv, performanţele şcolare şi a implementat o serie de proiecte care sprijină atȃt copiii, cȃt şi profesorii din comunitatea locală.

„Pentru că dorim să ne consolidăm poziţia de membru responsabil în cadrul comunităţii locale, strategia noastră la Galaţi se axează pe învăţămȃnt şi sănătate”, a spus Bruno Ribo, directorul executiv ArcelorMittal Galaţi.


„Suntem bucuroşi să vedem că prietenii şi partenerii noştri de afaceri de la Damen  ni s-au alăturat în cadrul acestui prim proiect de premiere a celor mai buni elevi din judeţ. Astfel, împreună încurajăm excelenţa în educaţie urmȃnd să premiem cele mai bune rezultate”, a adăugat Ribo.

Şantierul Naval Damen, împreună cu o parte dintre subcontractorii săi, a sprijinit, în anii trecuţi, proiecte educaţionale adresate elevilor provenind din zone mai puţin favorizate dar a premiat şi performanţele academice. La sfȃrşitul anului 2014, Damen Galaţi a primit din partea Asociaţiei de Afaceri Olandezo-Română, Premiul pentru Responsabilitate Socială, pentru iniţiativele grupului privind investiţiile în comunitatea locală.

„Şantierul Naval Damen Galaţi este încȃntat să-şi unească forţele cu ArcelorMittal Galaţi pentru a recunoaşte rezultatele deosebite obţinute de elevii judeţului nostru în cadrul concursurilor din acest an ale olimpiadelor naţionale”, a declarat Christopher van der Stelt, Directorul General al Şantierului Naval Damen Galaţi.

„Grupul Damen şi companiile membre au o istorie strălucită în ceea ce priveşte acţiunile de responsabilitate socială şi sunt implicate în sprijinirea multor cauze merituoase din întreaga lume, educaţia fiind una dintre cele mai importante, întrucȃt asigură un viitor mai bun şi mai prosper copiilor noştri. Aş dori, de asemenea, să îi mulţumesc personal lui Bruno Ribo  pentru că a invitat Damen Galaţi şi pe mine să ne alăturăm acestei cauze merituoase şi sper să continuăm colaborarea cu dumnealui şi compania pe care o reprezintă, contribuind astfel la îmbunătăţirea sistemului educaţional din judeţul nostru”, a mai spus directorul Damen.

Cele două companii au anunţat că urmează să mai colaboreze şi în cadrul altor proiecte educaţionale locale. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur