Razii ale poliţiştilor la magazinele şi în pieţele din Galaţi. Amenzi de aproape 400.000 de lei aplicate pentru evaziune şi contrafacere de produse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor fizice si societăţilor comerciale pe timpul stării de urgenţă.

În perioada 09–18 aprilie, politiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi, în colaborare cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, au efectuat o serie  de verificări la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiului Galaţi, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor agroalimentare.

De asemenea, poliţiştii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor fizice si societăţilor comerciale pe timpul stării de urgenţă.

”Au fost verificate 73 de societăţi comerciale şi 174 de persoane fizice, cu această ocazie fiind întocmite două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv comercializarea de produse contrafacute, şi au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 374.500 de lei, principalele prevederi legale încălcate fiind cele referitoare la neemiterea bonului fiscal pentru sumele încasate ca urmare  a comercializării de bunuri, vânzarea de produse fără documente legale de provenienţă, precum şi expunerea la vânzare a unor produse alterate”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Din totalul amenzilor aplicate, 16 sancţiuni au fost primite de persoanele fizice pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Au fost confiscate 508 kilograme de peşte, 900 de lumânări, 360 de candele, precum si legume, fructe şi produse de patiserie, valoarea totală a acestora fiind de 42.154 de lei. Totodată, a fost confiscate şi suma de 15.150 de lei rezultată din neevidenţierea încasărilor în casele de marcat electronice fiscale.

”În cadrul verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, a fost identificată cantitatea de 390 de kilograme de peşte pentru care nu  existau documente legale de provenienţă, precum şi diverse documente de evidenţă extracontabilă, din care a rezultat suspiciunea privind desfăşurarea de activităţi comerciale fără înregistrarea acestora in evidenţa contabilă”, a precizat comisarul şef Gabriela Costin.

Societatea respectivă a fost sancţionată contravenţional cu suma totală de 30.000 de lei, dispunându-se confiscarea cantităţii de peşte menţionată, iar reprezentantul legal al acesteia este cercetat  acum pentru evaziune fiscală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji