Psihologii avertizează: "Numărul de depresii a crescut alarmant, iar odată cu ele şi numărul de crime, violuri şi sinucideri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul Liliana Iordăchescu explică motivele care au adus oamenii în situaţia de face gesturi extreme din ce în ce mai des: lipsa banilor, lipsa speranţelor, alcoolul şi, nu în ultimul rând, lipsa de educaţie.

„A crescut numărul depresiilor. Avem cazuri chiar şi la copii şi adolescenţi, nu numai la persoanele în vârstă. De cele mai multe ori, depresia nu este identificată sau nu se solicită ajutor specializat. Şi astfel se ajunge la crime, violuri, agresiuni, sinucideri", explică Liliana Iordăchescu, psiholog.

Alcoolul, în topul cauzelor.

„Contextul actual al vieţii în care trăim ne împinge către un anumit refugiu. Şi uite aşa ne găsim liniştea în alcool şi substanţe toxice. Este cel mai la-ndemână să ne înecăm amarul în alcool. La început acesta se consumă cu plăcere şi apoi din cauza dependenţei", mai spune psihologul.

„În ceea ce priveşte cazurile de agresiune, observ o creştere alarmantă a celor de violenţă domestică. Sărăcia este principala cauză în această situaţie", este părerea Lilianei Iordăchescu.

Nivelul scăzut al educaţiei îşi spune şi el cuvântul. „Educaţia este o componentă majoră în felul nostru de a fi. Lipsa ei duce adesea la astfel de fapte. Din păcate nivelul educaţiei la noi în ţară a scăzut îngrijorător de mult", mai declară psihologul Liliana Iordăchescu.

Încercând să concluzioneze toate aceste cauze şi efecte, Liliana Iordăchescu spune: „Este o presiune constantă asupra tuturor. Trebuie să încercăm să ne direcţionăm eforturile către alte direcţii. Trebuie să încercăm să ne relaxăm. Totul depinde de noi. Cum suntem şi cum vrem să fim".

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Dintr-un iad în altul: niciun animal nu ar putea supraviețui aici”. Condițiile dramatice în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Dr. Sorina Ispas, specialist în diabet și nutriție, adevărul despre suplimentele alimentare pentru slăbit: cât de eficiente sunt și ce riscuri ascund
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!