Primăria Galaţi vrea să cumpere 50 de autobuze electrice hibrid pentru a reduce poluarea. Cât costă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată, Consiliul Local a aprobat, la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, un studiu de oportunitate legat de achiziţie, în care se analizează costurile, beneficiile şi posibilităţile de finanţare a investiţiei, precum şi o hotărâre privind întocmirea documentaţiei de obţinere a finanţării de la Fondul de Mediu.

Primăria municipiului Galaţi vrea să cumpere 50 de autobuze electrice hibrid cu finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu, prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane.

Deocamdată, Consiliul Local a aprobat, la iniţiativa primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, studiul de oportunitate în vederea achiziţionării a 50 de autobuze electrice hibrid în municipiul Galaţi” şi proiectul de hotărâre privind „Achiziţia de mijloace de transport mai puţin poluante – 50 de autobuze noi electrice hibrid de către municipiul Galaţi, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane, program lansat de Administraţia Fondului pentru Mediu”.

Valoarea totală a proiectului „Achiziţia de mijloace de transport mai puţin poluante – 50 de autobuze noi electrice hibrid de către municipiul Galaţi” este de 81.375.000 de lei (fără TVA), cheltuieli eligibile, din care 65.100.000 lei (fără TVA) plus 12.369.000 (TVA), reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul pentru Mediu. Contribuţia municipiului Galaţi este de 20% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 16.275.000 lei (fără TVA).

Un municipiu reşedinţă de judeţ poate obţine o finanţare de 110 milioane de lei pentru înnoirea parcului auto, în cadrul acestui program lansat de Administraţia Fondului de Mediu, iar dosarele pot fi depuse în perioada 3 octombrie - 2 noiembrie 2018. Potrivit studiului de oportunitate, achiziţia se poate face în perioada 2018 – 2019.

Societatea comercială Transurb SA, la care Consiliul Local Galaţi este unic acţionar, operează patru trasee de tramvai, cu o lungime de 57,3 km, două trasee de troleibuz cu o lungime de 30,9 km şi 28 de trasee de autobuz cu o lungime de 467,13 km.

În prezent, compania operează cu un număr de 19 tramvaie, 18 troleibuze şi 98 de autobuze, parcul de vehicule fiind în scădere faţă de anul 2017 pentru autobuze şi tramvaie, ca urmare a casării unor vehicule uzate.

„Primăria municipiului Galaţi face demersuri pentru a moderniza transportul public în comun şi infrastructura aferentă. Pe lângă noile troleibuze achiziţionate, municipalitatea are în derulare o serie de proiecte privind înnoirea parcului auto, prin achiziţia de tramvaie şi autobuze noi”, a informat instituţia. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie