Poştaşul bate întotdeauna de două ori: la Buciumeni, acesta şi-a bătut o dată şi bine un consătean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O seară petrecută la barul din comună s-a terminat la spital. După mai multe pahare, un bărbat de 60 de ani din localitatea gălăţeană Buciumeni s-a luat la ceartă cu poştaşul. A ieşit şifonat rău de tot!

Spiritele s-au încins, iar acesta şi-a făcut dreptate cu pumnii. Localnicul s-a ales astfel cu traumatisme la nivelul capului şi a avut nevoie de intervenţia unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

„La faţa locului, echipajul nostru a constatat că era vorba despre un bărbat de 60 de ani, agresat. Acesta avea o plagă la nivelul regiunii parietale drepte, un traumatism cranio-cerebral şi o uşoară intoxicaţie etanolică. După ce i s-au acordat primele îngrijiri - toaletarea şi pansamentul plăgii - a fost transportat la Spitalul Municipal „Anton Cincu” pentru tratament de specialitate”, a declarat Dr. Mihai Polinschi, manager Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare