Poftiţi la cinema în aer liber! Caravana TIFF aduce filme premiate la Galaţi, între 20 şi 23 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din filmul "America, Venim!". Foto: Arhivă

Caravana Filmelor TIFF poposeşte între 20 şi 23 august la Galaţi, în Grădina de Vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard”, şi aduce patru dintre cele mai noi şi apreciate filme ale anului, în aer liber. În fiecare seară, proiecţiile încep la ora 21,30, iar intrarea este liberă.

Caravana Filmelor TIFF ia startul pe 20 august cu „Trash/ Gunoi”, în regia lui Stephen Daldry, o versiune sud-americană a celebrei pelicule Vagabondul milionar.

Acţiunea are loc în Brazilia şi totul începe când trei puşti găsesc un obiect într-o groapă de gunoi. Curând, ei vor fi nevoiţi să se ascundă de poliţie. Stephen Daldry şi-a câştigat renumele cu filme ca Billy Elliot, The Hours şi The Reader, toate intrate în cursa pentru Premiile Academiei Americane de Film. Filmul avut peste 2000 de spectatori în închiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în iunie.

O comedie spumoasă îi aşteaptă pe spectatori în seara de 21 august. „America, venim!”, în regia lui Răzvan Săvescu, pune accentul pe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York.

În rolurile principale: Mihai Călin, Adrian Văncică şi Gheorghe Ifrim, cunoscuţi publicului pentru rolurile din seriale de televiziune de succes, alături de Ion Sapdaru, Tania Popa, Ioana Blaj, Alexandru Bindea, Oana Ioachim.

În a treia seară, pe 22 august, gălăţenii îl vor vedea pe Jude Law în Marea Neagră / Black Sea, regizat de Kevin Macdonald. Este un thriller plin de adrenalină în care un fost căpitan de submarin, întruchipat de Law, e angrenat în căutarea unei comori aflate pe fundul Mării Negre.

Seria proiecţiilor se încheie pe 23 august cu o comedie neagră spectaculoasă, nominalizată anul acesta la Oscar, care a făcut deliciul publicului la TIFF: Poveşti trăsnite/ Wild Tales.

Filmul lui Damián Szifrón este co-produs de Pedro Almodóvar şi a făcut senzaţie la Cannes 2014, unde a rulat în competiţie şi a fost cumpărat de distribuitori din lumea întreagă. Exploziva comedie este o colecţie de şase poveşti extrem de bizare, fiecare mai şocantă şi mai amuzantă decât cea de dinainte. De la un joc al destinului la bordul unui avion, până la excese de furie la volan, Poveşti trăsnite oferă un portret comic şi plin de defecte ale societăţii.

Până în septembrie, Caravana TIFF va aduce 34 de filme din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în peste 15 oraşe din ţară.

Proiectul aduce în atenţia publicului filme apreciate din programul TIFF, titluri nominalizate la Oscar, dar şi câteva dintre cele mai noi pelicule româneşti ale anului. Anul trecut, peste 30.000 de spectatori au luat parte la proiecţii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG