Metodă inedită: consultul la psiholog se face în Grădina Zoologică, alături de un cal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terapia asistată de cai este folosită des în SUA în cazul veteranilor de război. FOTO: Diana Deleanu

Consultul tradiţional la psiholog a fost înlocuit de o plimbare la pas, alături de un cal, în Grădina Zoologică. Este reţeta folosită de o familie din Galaţi, care dă rezultate rapid. Terapia asistată de cai poate fi folosită în cazul traumelor, pentru dezvoltare personală sau pentru cei cu nevoi speciale. Ineditul constă în faptul că pacienţii nu încalecă animalul, ci stabilesc o relaţie cu el, de la egal la egal.

Emanuela şi Sorin sunt un cuplu care reuşeşte să îşi combine meseriile şi să dea naştere unei noi forme de terapie. El psiholog, ea specialistă în cai. Îmbinate, cele două meserii au dat naştere terapiei asistată de cai, însă fără încălecare. O premieră pentru România. Clienţilor care ajung pentru prima dată la o astfel de terapie li se explică clar de ce după doar câteva minute petrecute alături de cai, impactul este unul foarte puternic: „Din felul în care noi interacţionăm cu ei, încă din primul moment când ne ducem la ei, ei deja îşi dau seama dacă pe noi ne stăpâneşte siguranţa de sine sau teama”, a declarat terapeutul. El a mai adăugat că „este ideal lucrul cu caii pentru a ne învinge fricile, pentru a câştiga încredere în forţele noastre, pentru că, să recunoaştem: Priviţi caii! Sunt fiinţe impozante, fiinţe mari, puternice. În momentul în care ai păşit dincolo de gard şi ai intrat în spaţiul lor deja ai ieşit din rutina ta, ai ieşit din bocancii tăi, cum s-ar spune.” 

Terapia constă, pur şi simplu, în mângâierea şi petrecerea timpului alături de cal. Nu se încalecă animalul, calul şi omul interacţionează de la egal la egal. Potrivit Emanuelei Alexandrescu, specialistă în cai, “animalul are acolo jos, la copită, un ligament prin care simte trepediţiile, simte energia din pământ. Dacă cineva vine şi are emoţii, bătăile inimii noastre se simt, el preia din pământ energia care se simte de la bătaia inimii noastre.” 

„Partea frumoasă a aceste terapii este că în cazul calului este necesar să fie doar cal, el, în modul lui natural. Pentru că în mod natural calul ne reflectă nouă, ne citeşte, ne înţelege, imediat ne cataloghează”, a declarat psihologul Sorin Stroe. 

Cei care au încercat terapia, fie din curiozitate, fie pentru a se cunoaşte mai bine sau a se relaxa după o zi grea de muncă, spun că cel mai greu este să îţi învingi teama la început. „Simt că am realizat ceva, simt că am realizat o comunicare între mine şi calul respectiv. Ar fi pentru a doua, a treia oară când ating un cal, aşa că încă am o uşoară teamă”, ne-a recunoscut Viorel Şoldan. Andrei Bogatu ne-a declarat că „pentru oamenii stresaţi sau care nu au timp, ar trebui neapărat să vină aici să vadă cum este să poţi relaţiona cu un cal, te ajută foarte mult în relaţie cu alţii.” 

Această formă de terapie, fără încălecare, este practicată doar la Galaţi. Mai exact, la Grădina Zoologică, acolo unde caii sunt blânzi şi obişnuiţi cu mângâierile vizitatorilor. O idee primită bine chiar de cei care vin doar să admire de la distanţă animalele. „Sincer, chiar aş vrea să încerc această terapie. Relaţia dintre om şi cal este foarte frumoasă. E ceva plăcut să stai în prezenţa lor”, ne-a declarat un vizitator. 

Terapia asistată de cai se întinde pe aproximativ şase şedinţe. Preţurile unei şedinţe sunt cuprinse între 60 şi 100 de lei, în funcţie de afecţiune.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €