Marius Stan refuză confruntarea cu Victor Paul Dobre într-un meci cu miză mare: preşedinţia judeţenei PNL Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu trei săptămâni, Marius Stan se retrăgea din cursa pentru preşedinţia organizaţiei municipale PNL Galaţi, spunând atunci că se „antrenează” pentru organizaţia judeţeană. Surse din PNL spun însă că primarul Galaţiului nu şi-a depus candidatura în termenul prevăzut în statut şi astfel singurul candidat de mâine este Victor Paul Dobre.

Potrivit statutului, candidaţii trebuie să/şi depună candidatura cu cel puţin 48 de ore înainte de ora de începere a conferinţei de alegeri. Vineri dimineaţă, se pare că era o singură candidatură depusă la secretariatul PNL - cea a actualului preşedinte Victor Paul Dobre, cel care conduce partidul încă din 1998. 

Decizia lui Marius Stan de a renunţa la luptă pare surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât la alegerile organizaţiei municipale, acesta s-a retras din luptă lăsându-l singur pe senatorul Paul Ichim, care a şi câştigat fotoliul de preşedinte.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort