Loveau cu biciul persoane cu handicapuri fizice şi psihice pentru a le determina să fure. Judecătorii consideră că nu prezintă pericol social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi gălăţeni i-au lăsat mască pe procurori, după ce s-a descoperit că aceştia foloseau într-un veritabil stil sclavagist persoane fără adăpost, care locuiau în canalizări, pentru a participa la furturi de cocs pe platforma combinatului siderurgic.

Ali Daniel Zamfir  şi Gicu Dobrin fac parte dintr-o grupare infracţională extrem de periculoasă, fiind judecaţi şi condamnaţi anterior pentru şantaj în formă continuată.

Cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, majoritatea membrilor grupării locuiesc pe strada Garofiţei, o cale de acces ce s-a format efectiv ca un drum ocolitor al combinatului siderurgic de la Galaţi, de unde aceştia acţionau cu predilecţie, în special în zona staţiei de cale ferată „Cătuşa-Culbutori”.

Infractorii atacau trenurile care aprovizionau combinatul siderurgic  din Galaţi cu cocs, profitând de faptul că viteza de rulare era redusă, iar cine le stătea în cale era ameninţat şi lovit fără milă. Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin  au racolat mai mulţi membri ai grupării dintre persoanele fără ocupaţie şi fără adăpost, iar aceştia erau folosiţi să arunce cocsul din vagoane şi să îl încarce apoi în saci. 

”Dornici de înavuţire în ritm accelerat şi cu costuri minime au dezvoltat, începând din anul 2011, un sistem de exploatare prin comiterea de furturi şi lipsire de libertate în condiţii asemănătoare sclaviei, sistem căruia i-au căzut victime numeroase persoane fără adăpost”, descriu procurorii DIICOT metoda barbară prin  care persoanele fără adăpost, multe din ele cu handicapuri fizice şi psihice, erau folosite la comiterea de infracţiuni.

”Acţiunile se desfăşurau într-un autentic stil sclavagist”

Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin  le promiteau locuri de muncă şi cazare, dar oamenii străzii aflau foarte repede că au fost prostiţi pe faţă, fiind obligaţi să doarmă câte 15 persoane într-o cameră, iar mâncarea era, de fapt, compusă din resturi alimentare aruncate la gunoi de alte persoane.

Capii grupării infracţionale îi tratau pe oamenii străzii ca pe nişte sclavi, de care se putea dispensa oricând doresc.

”Victimele erau obligate să participe la acţiuni concertate, coordonate de inculpaţi, acţiuni ce se desfăşurau într-un autentic stil sclavagist, cu victimele care erau <<mânate>>precum o turmă de animale în conflictele armate cu agenţii de pază ai combinatului, de inculpaţii înarmaţi cu bice şi care strigau la ele permanent comenzile de luptă, ameninţându-le cu acte de violenţă fizică pentru a le determina să asculte dispoziţiile primite”, se detaliază în rechizitoriu condiţiile cumplite în care erau trataţi oamenii străzii de către Ali Daniel Zamfir  şi Gicu Dobrin.

Ca urmare a acestor acţiuni sinucigaşe, o persoană fără adăpost a şi fost împuşcată de două ori de agenţii de pază ai ArcelorMittal Galaţi, dar, din fericire, a scăpat cu viaţă.

Gruparea condusă de Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin a atacat în 2012 nu mai puţin de 184 de trenuri încărcate cu cocs, din vagoane fiind furate nu mai puţin de 389.680 de kilograme de cocs, iar în încercarea de a-i opri, 116 agenţi de pază au suferit diverse leziuni şi traumatisme.

În ciuda faptelor de o gravitate extremă, Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin  au primit câte trei ani de închisoare cu suspendarea executării pentru şantaj în formă continuată.

Cei doi infractori sunt judecaţi acum de Tribunalul Galaţi pentru trafic de persoane, dar judecătorii consideră în mod bizar că Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin nu prezintă pericol social, astfel că i-a plasat sub control judiciar, măsura fiind prelungită pe 22 iunie.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud