Licitaţiile pentru proiecte de infrastructură de 361 milioane de euro, promise pentru Galaţi, suspendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două proiecte în discuţie – centura mare a Galaţiului şi drumul expres dintre Galaţi şi Brăila - au fost scoase la licitaţie la începutul lunii octombrie a lui 2019, valoarea lor însumată fiind de 361 milioane de euro.

Deşi păreau să intre în linie dreaptă, odată cu lansarea licitaţiilor de sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), cele două mari proiecte de infrastructură promise pentru Galaţi (centura mare a oraşului şi drumul expres spre Brăila) au intrat în impas.

La numai o lună de la deschiderea procedurii de licitaţie (3, respectiv 5 octombrie 2019) ambele licitaţii au fost suspendate, fără ca SICAP să ofere explicaţii pentru acest lucru. De asemenea, nici Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în calitate de autoritate contractantă, nu a dat, cel puţin deocamdată, detalii despre blocarea licitaţiilor.

Centura ocolitoare a municipiului Galaţi (varianta extinsă, care să lege E87 cu NN26, DN25 şi DN2B, cu lungime de 33 de kilometri) este promisă de mai bine de un deceniu, valoarea estimată prin proiectul scos la licitaţie în octombrie fiind de 1,07 miliarde lei, cu TVA (adică 227 milioane de euro).

Durata contractului ar trebui să fie de 90 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 42 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 36 de luni perioada de garanţie a acestora. Durata contractului de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câştigător.

Data limită de depunere a ofertelor era 12 decembrie 2019, însă în momentul de faţă nimic nu mai este sigur, nici măcar că licitaţia va fi vreodată deblocată, dacă chiar se va face investiţia sau am avut de-a face cu o nouă „perdea de fum” electorală.

Şi investiţia „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Brăila - Galaţi” (varianta dig), în lungime de aproximativ 11 kilometri este în aceeaşi situaţie. Valoarea estimată a contractului, potrivit anunţului de licitaţie iniţial lansat de CNAIR, este de 631 milioane de lei, TVA (adică 134 de milioane de euro).

Durata contractului este de 94 luni şi cuprinde 10 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a acestora. Durata contractului de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câştigător. Data limită de depunere a ofertelor era 10 decembrie 2019.

Conform datelor din SICAP, ambele investiţii ar urma să fie finanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), însă în niciunul dintre cazuri nu există în acest moment garanţia finanţării.

Cele două proiecte de la Galaţi nu sunt singurele mari proiecte româneşti de infrastructură suspendate în acest moment. În total sunt 14 licitaţii incerte, la numai jumătate dintre ele fiind explicate motivele procedurale.
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă