Încă o moarte suspectă în Penitenciarul Galaţi: "Fiul meu nu s-a sinucis! A fost omorât!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea deţinutului Constantin Sandu , călcat în picioare de gardieni, scoate la iveală cazul unui alt puşcăriaş care a murit în condiţii ciudate. Mama lui Laurenţiu Dobrescu susţine că din certificatul medico-legal rezultă că moartea a survenit prin asfixie mecanică, deşi fiul ei avea vânătăi de la lovituri pe partea dreaptă a corpului.

Citiţi şi:

E oficial! 16 gardieni sunt suspectaţi că au omorât un deţinut în penitenciarul Galaţi

Recentul caz al deţinutului care a murit la Penitenciarul Galaţi readuce în atenţie circumstanţele nu tocmai clare în care a decedat în 2008, în aceeaşi unitate de detenţie, Laurenţiu Dobrescu care avea 38 de ani.

Cauza oficială a morţii este asfixia mecanică provocată prin spânzurare, dar mama deţinutului susţine că există dovezi care dovedesc contrariul.

„Când ni l-au dat acasă, am văzut că avea răni doar pe părţile laterale ale gâtului, nu acolo unde s-ar fi lăsat în mod normal toată greutatea corpului. În plus, toată partea dreaptă a corpului era plină de vânătăi. În certificatul medico-legal nu s-au trecut şi loviturile", ne-a declarat Maricela Bratu (60 de ani).

Anchetă/Deţinut mort în penitenciar după un incident cu gardienii-GALERIE FOTO

Femeia ar fi vrut să efectueze o contraexpertiză medico-legală pentru a-i se confirma bănuielile, dar nu a avut bani.

„Nu m-au lăsat să vorbesc cu colegii lui de celulă, să aflu de ce ar fi recurs la un asemenea gest şi cum a fost posibil să se spânzure fără să audă nimeni", ne spune îndurerată Maricela Bratu.

Nici în cazul lui Constantin Sandu lucrurile nu s-au lămurit. Se ştie sigur că există imagini video care dovedesc agresiunile gardienilor asupra deţinutului, iar verificările preliminare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au scos la iveală nereguli grave.

Anchetă în desfăşurare

Conducerea Penitenciarului Galaţi susţine că abuzurile asupra deţinuţilor nu sunt posibile datorită supravegherii video, dar, după cum s-a constatat, există şi excepţii.

Deţinut mort după un incident cu gardienii

În urma incidentului, din data de 04.06.2010, produs în Penitenciarul Galaţi, gardienii care s-au ocupat de "imobilizarea" deţinutului nu mai pot intra în contact cu persoanele private de libertate până la finalizarea anchetei disciplinare.

Cert este că după constatările preliminare ale ANP, sancţiunile ar trebui să fie drastice.

Să enumerăm câteva abateri: "neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi manifestarea unui comportament necorespunzător faţă de persoana privată de libertate".

Dezvăluirile unui gardian: "Nişte animale! L-au omorât în bătaie pe deţinut"

Şi pentru ca tacâmul să fie complet, incidentul care l-a costat viaţa pe un deţinut s-a produs pe fondul "modului neprofesionist şi contrar procedurilor legale, de folosire a forţei şi de aplicare a mijloacelor de imobilizare".

Orice alt comentariu este de prisos.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”