În România se falsifică până şi peştii. Cum a reuşit un bărbat din Galaţi să vândă hering în loc de scrumbie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Herigul oferit drept scrumbie şi „falsificatorul de peşte” din Galaţi  FOTO IJJ Galaţi

Un bărbat din Galaţi, în vârstă de 33 ani, a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa hering, recomandat ca şi scrumbie, fără documente de provenienţă, dar şi fără forme legale.

Supărare mare pe un bărbat din Galaţi care şi-a planificat ca în weekend să servească, în familie, un peşte proaspăt, de Dunăre, şi de fapt i-a adus soţiei, hering, în loc de scrumbie.

Pe 23 februarie, în timp ce îşi făcea cumpărăturile, pe Aleea Comerţului din Micro 19, gălăţeanul a observat un vânzător de ocazie pe care l-a întrebat dacă în sacoşe este scrumbie, iar acesta, văzând că cetăţeanul nu prea cunoaşte speciile de peşte, i-a spus că are la vânzare, la un preţ de 20 lei/kg, scrumbie de Dunăre, „proaspăt pescuită”.

Abia când curăţa peştele, bărbatul a observat că acesta nu pare a fi pescuit din apele Dunării, ci mai degrabă din Atlantic sau Pacific, şi supărat nevoie mare a sunat la Secţia 3 poliţie reclamând cele întâmplate.

Dispeceratul secţiei de poliţie a trimis, pe Aleea Comerţului, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice, iar când oamenii legii şi-au făcut apariţia în zonă, vânzătorul şi-a abandonat peştele şi a rupt-o la fugă printre blocuri, însă cu jandarmii după el. Ajuns din urmă, acesta a declarat verbal jandarmilor că vinde hering fără a respecta cadrul legal. Cât priveşte peştele vândut reclamantului, ca şi scrumbie, acesta nu a oferit nicio lămurire.

Cele 16 kg de peşte găsite asupra vânzătorului au fost ridicate de către jandarmi şi predate la un magazin specializat, iar bărbatului i-a fost aplicată o amendă de 500 lei, conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Cât priveşte cumpărătorul, acesta a preferat să rămână cu heringul, servit pe post de scrumbie, fără a mai depune vreo plângere scrisă.

Chiar dacă fac parte din acelaşi regn, Animalia şi aceeaşi familie, Clupeidae, sunt câteva mici diferenţe între cele două specii de peşte, astfel că scrumbia de Dunăre are spatele de culoare verde-albăstrui, laturile alb-argintii cu un luciu metalic şi o pată neagră pe opercul, în vreme ce heringul are spatele de culoare cenuşie, albăstruie-verzuie iar abdomenul de culoare argintie.  

Însă cea mai importantă diferenţă este preţul, un kilogram de scrumbie de Dunăre costând de regulă dublu faţă de un kilogram de hering.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare